Alianță între UE și Norvegia pentru aprofundarea cooperării în domeniul climei, mediului, energiei și industriei curate
Telex » Știri 25 aprilie 2023
UE și Norvegia au încheiat, la începutul acestei săptămâni, o alianță verde prin care să își consolideze acțiunile climatice și eforturile comune de protecție a mediului, precum și cooperarea în ceea ce privește tranziția către o energie și o industrie curate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. "Norvegia este un partener vechi și de încredere al UE și avem aceeași viziune asupra unui continent neutru din punct de vedere climatic. Această alianță verde ne consolidează și mai mult legăturile și ne permite să ne concepem, împreună, un viitor mai bun", a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Cele două părți își reafirmă angajamentul față de realizarea propriilor obiective pentru 2030, și anume reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% față de nivelurile din 1990, precum și față de atingerea neutralității climatice până în 2050 cel târziu. Părțile urmăresc să mențină creșterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, în temeiul Acordului de la Paris, asigurând totodată securitatea energetică, protecția mediului și respectarea drepturilor omului. UE și Norvegia vor colabora strâns pentru a asigura punerea în aplicare cu succes a Acordului de la Paris și a acordului istoric privind biodiversitatea la care s-a ajuns în cadrul conferinței ONU COP15 privind biodiversitatea.
Alianța verde UE-Norvegia se va concentra pe următoarele domenii prioritare: consolidarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv cooperarea pe tema adaptării la schimbările climatice, a tarifării carbonului, a eliminării dioxidului de carbon și a captării, transportării, utilizării și stocării carbonului; intensificarea cooperării în ceea ce privește aspectele de mediu, cu accent pe stoparea și inversarea declinului biodiversității, pe degradarea pădurilor și defrișare, pe promovarea economiei circulare și pe abordarea ciclului integral de viață al materialelor plastice, pe elaborarea unor standarde la nivel mondial pentru gestionarea substanțelor chimice și a deșeurilor și pe gestionarea durabilă a oceanelor; sprijinirea tranziției industriale verzi și consolidarea și mai puternică a cooperării politice și industriale prin parteneriate strategice precum un Parteneriat strategic viitor privind lanțurile valorice sustenabile ale materiilor prime și ale bateriilor; accelerarea tranziției către o energie curată, accentul fiind pus pe energia bazată pe hidrogen și pe energia din surse regenerabile offshore; decarbonizarea sectorului transporturilor în ceea ce privește toate modurile de transport, o atenție specială acordându-se transportului maritim cu un nivel zero de emisii GES și de poluare; intensificarea cooperării în materie de reglementare și între întreprinderi, în scopul de a se stabili standarde la nivel mondial pentru soluții inovatoare legate de mediu necesare pentru accelerarea tranziției către economii circulare și neutre în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon; consolidarea colaborării existente în materie de cercetare, educație și inovare în domeniile decarbonizării, energiei din surse regenerabile și bioeconomiei; conlucrarea în scopul promovării finanțării și a investițiilor sustenabile, pentru a plasa Europa pe calea către o economie sustenabilă din punctul de vedere al mediului, neutră din punct de vedere climatic și rezilientă la schimbările climatice.
O alianță verde este cea mai cuprinzătoare formă de angajament bilateral stabilit în cadrul Pactului verde european, ambele părți angajându-se să obțină neutralitatea climatică și să își alinieze politicile climatice interne și internaționale pentru a atinge acest obiectiv. Este doar al doilea acord de acest tip, după Alianța verde UE-Japonia, semnată în 2021.
UE și Norvegia convin totodată să promoveze împreună acțiuni climatice ambițioase pe scena mondială. În acest scop, cele două părți, numărându-se printre cei mai importanți donatori în ceea ce privește finanțarea acțiunilor climatice, vor coopera pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare și economiile emergente în procesul de implementare a politicilor lor în domeniul climei și al mediului. În scopul de a se menține creșterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, acordul confirmă că respectarea deplină a principiului precauției este de importanță capitală pentru regiunea arctică.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național