Zilele trecute s-a desfășurat la Brașov, Predeal și Bușteni cea de-a V-a ediție a Alpin Film Festival. Este vorba despre o manifestare cultural-artistică destinată publicului larg reprezentat de segmentul societății legat, prin mii de fire, de munte, începând cu profesiile specifice arcului carpatic și terminând cu sporturile și drumețiile care ne amintesc de fermecătoarele povestiri ale lui Calistrat Hogaș.

Faptul că Alpin Film Festival tinde să devină o tradiție este grăitor nu numai pentru derularea unui proces de diversificare tot mai accentuată a producției cinematografice autohtone, ci și pentru interesul pe care l-a stârnit și îl stârnește în rândurile iubitorilor de munte.

Festivalul a fost însoțit de două expoziții foto care s-au bucurat de un incontestabil succes. Prima, intitulată Carpathia, s-a constituit într-o evocare adusă lanțului muntos care pornește de la Porțile de Fier, străbate apoi nordul Olteniei și al Munteniei, sudul Transilvaniei, îndreptându-se maiestuos spre Bucovina și Maramureș.

Obiectivul aparatului foto a cuprins imagini inedite, unele ascunse privitorului insuficient avizat, altele aparent binecunoscute, însă imortalizate din unghiuri cu adevărat originale. Expoziția, găzduită de Centrul Cultural Reduta din Brașov, a fost materializarea unei idei a britanicului Nicholas White, „un îndrăgostit de România”, așa cum s-a autodefinit. Mai consemnăm caracterul util economico-ecologic al fotografiilor expuse, deoarece ele sunt și un valoros materiale documentar pus la dispoziția Fundației Conservation Carpathia în vederea unei bune protejări a zonelor de natură sălbatică de talie mondială din sudul munților Carpați.

A doua expoziție, intitulată Zimbrul revine în Carpații Meridionali, a fost organizată de WWF România, cu sprijinul Uniunii Europene. Se pledează convingător în favoarea protejării faunei montane, prin asigurarea echilibrului între specii și dimensionarea optimă a efectivelor, mai ales dacă avem în vedere „problema” urșilor care populează zonele noastre montane.

Am insistat asupra modului în care a fost întregit Festivalul cu „imagini statice”, deoarece avem de-a face cu un cumul de arte vizuale, zonelor montane fiindu-le consacrate și expoziții de pictură, sculptură, grafică.

Referindu-ne, acum, la filmele proiectate, constatăm că s-a creat, în țara noastră, o adevărată școală a documentarului consacrat muntelui. Fie că a fost vorba despre pelicule consacrate unui anumit subiect, trasee mai puțin cunoscute, flora și fauna unui anumit parc național, unei anumite rezervații, locurile de popas, terenurile de vânătoare și cele destinate unor sporturi, precum golful, fie că s-au realizat filme „generaliste”, dedicate prezentării unui anumit munte, cu tot ceea ce oferă ca priveliști și ca trasee turistice, totul a degajat același mesaj tonic, transmis de natura pe care omul are datoria s-o protejeze cu toate mijloacele care îi stau la dispoziție, inclusiv prin forța de convingere a filmului de calitate.

Documentarul Ultimul munte, considerat de specialiști drept cel mai bun film de profil produs în anul 2019, a întrunit virtuțile evocate, mai ales prin sublinierea artistică a necesității de a conserva o avuție de mare preț, inclusiv sub aspect silvic, considerentele de ordin economic fiind necesar să se conexeze la cele care privesc protejarea efectivă a mediului înconjurător.

Atât autorii peliculelor, cât și publicul căruia îi sunt adresate, au folosit Festivalul și pentru organizarea de dezbateri menite să determine un curent de opinie tot mai puternic în favoarea mesajului principal al manifestării: să ne bucurăm de ceea ce ne oferă natura și să o lăsăm, intactă, protejată, generațiilor care ne vor urma.

(Sursa foto: www.facebook.com/alpinfilmfestival)