Amazon Prime Video, disponibil în România începând de astăzi
Telex » Știri
14 decembrie 2016
Serviciul de streaming video, Amazon Prime Video, este disponibil începând de astăzi, 14 decembrie, şi pe teritoriul României, informează News.ro. Odată cu intrarea pe piața din România, serviciul de filme al Amazon s-a extins în peste 200 de țări.
Utilizatorii beneficiază de gratuitate pentru primele 7 zile, după care, timp de 6 luni, vor plăti un preţ promoţional de 3 euro pe lună. După cele şase luni, abonamentul lunar pentru a accesa conținutul original al Amazon Prime Video va fi de 6 euro.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale