Amazon vrea să angajeze 55.000 de persoane la nivel mondial
Telex » Știri 2 septembrie 2021
Grupul Amazon.com, cel mai mare retailer online din lume, intenționează să angajeze 55.000 de persoane la nivel mondial în lunile următoare, a declarat directorul general Andy Jassy, transmite Reuters, citată de Agerpres. Dintre cele 55.000 de locuri de muncă anunțate de Jassy, peste 40.000 vor fi în SUA și restul în țări precum India, Germania și Japonia.
Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate și tehnologie, reprezintă mai mult de o treime din efectivele de angajați ale Google și aproape întreaga forță de muncă a Facebook.
În primul său interviu de la numirea la conducerea Amazon, în luna iulie a acestui an, Andy Jassy a spus că grupul are nevoie de un personal mai numeros pentru a ține pasul cu creșterea cererii în domeniile retail, cloud și publicitate, printre alte afaceri. În plus, noul proiect al Amazon vizând lansarea de sateliți în orbită pentru a extinde accesul la internet în bandă largă, denumit Project Kuiper, va avea nevoie, și el, de foarte mulți noi angajați, a mai spus Jassy.
În condițiile în care târgul de locuri de muncă organizat în fiecare an de Amazon este programat să înceapă la 15 septembrie, Andy Jassy speră că acum este un moment bun pentru a face recrutări. „Sunt, de asemenea, multe locuri de muncă care au dispărut sau au fost afectate în perioada pandemiei și sunt mulți oameni care se gândesc la noi joburi diferite”, a precizat Jassy, care a citat un studiu realizat de PwC, potrivit căruia 65% dintre lucrători vor un nou loc de muncă.
Cele 55.000 de persoane, care ar urma să fie angajate de Amazon în domeniile corporate și tehnologie, reprezintă o majorare cu 20% a personalului Amazon în aceste domenii, care în prezent numără 275.000 de angajați la nivel global.
Amazon este una dintre puținele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri și venituri-record.
Deja al doilea cel mai mare angajator privat din SUA, Amazon a angajat peste 500.000 de persoane în 2020, în principal în cadrul depozitelor și operațiunilor de livrări.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice