Amenzi de aproape 3 milioane lei aplicate de inspectorii sanitari veterinari, în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024”
Telex » Știri 4 septembrie, 10:12
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au aplicat, pe perioada sezonului estival, 294 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2,993 milioane de lei, pentru abateri de la legislația din domeniu, și au emis 15 ordonanțe de suspendare temporară a activității și 25 de ordonanțe de interzicere a acesteia. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), citat de Agerpres, în scopul protejării sănătății consumatorilor, în contextul unei afluențe mari de turiști și al creșterii rulajului de marfă pentru unitățile din industria alimentară aflate în zonele de pe litoralul românesc, în perioada 25 iunie – 1 septembrie 2024, în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024”, echipe de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare.
Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori din cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanța, cât și delegați ai altor DSVSA județene, organizați în serii de câte două săptămâni.
Din punct de vedere al prioritizării controalelor, primele unități care au fost inspectate au fost reprezentate de blocurile alimentare din incinta taberelor școlare, respectiv a cantinelor sau restaurantelor unde se prepară sau servesc mâncăruri gătite grupurilor de copii, școlari și sportivi.
Au urmat controale focalizate la nivelul unităților de alimentație publică și comercializare a alimentelor care în anul precedent au avut neconformități structurale, au fost sancționate contravențional, au avut activitatea suspendată sau închisă sau a fost aplicată măsura reținerii oficiale sau confiscării unor produse alimentare.
„Prioritar pentru noi este să apărăm sănătatea cetățenilor și să ne asigurăm că nu sunt comercializate produse care le pun în pericol sănătatea. Îmi doresc ca toți agenții economici să înțeleagă responsabilitatea pe care o au atunci când aleg să comercializeze astfel de produse neconforme”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, citat în comunicat.
Au fost verificate 2.332 de unități localizate în cele șase zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia și Constanța.
În urma controalelor, s-au constatat neconformități cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condițiilor de igienă în spațiile de producție, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiții necorespunzătoare a acestora, marcarea necorespunzătoare a ouălor, neanunțarea începerii activității supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, nedemonstrarea trasabilității.
Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor au fost aplicate 294 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.992.600 de lei. Totodată, au fost emise 15 ordonanțe de suspendare temporară a activității și 25 de ordonanțe privind interzicerea activității.
„Pe litoralul românesc s-au desfășurat patru festivaluri, unde a fost un aflux foarte mare de turiști, în care echipele de inspectori au avizat sanitar veterinar diverse unități, efectuându-se totodată acțiuni de consiliere, cât și controale oficiale. În cadrul acestor festivaluri nu au fost înregistrate sesizări/petiții și nici episoade de toxiinfecții alimentare. De asemenea, la solicitarea ANPA - Direcția Politici și Inspecții Maritime Constanța privind combaterea fraudelor legate de originea, proveniența și destinația moluștelor bivalve vii și a gasteropodelor marine vii, au avut loc acțiuni comune în zona de sud a Portului Constanța, unde a fost identificată o cantitate totală de 1.500 de kg moluște bivalve vii, recoltată din zonă neclasificată și fără documente care să ateste recoltarea acestora din zone clasificate de autoritatea competentă”, se spune în comunicat. După stabilirea viabilității acestora, întreaga cantitate de moluște bivalve vii (midii) a fost redată habitatului natural sub supravegherea autorităților competente.
„Datorită eforturilor depuse de echipele de control din cadrul «Comandamentului Sezon Estival 2024» în această perioadă nu au fost identificate cazuri de îmbolnăviri, fiind atins dezideratul - zero toxiinfecții alimentare”, a declarat, la rândul său, coordonatorul Comandamentului, Sandu Tolea, citat în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial