MyWIZ - Business în cloud
ANAF a colectat 271,62 miliarde de lei în 2019, respectiv 99,2% din programul de încasări venituri bugetare

ANAF a colectat 271,62 miliarde de lei în 2019, respectiv 99,2% din programul de încasări venituri bugetare

Telex » Știri 5 august 2020  

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat o sumă de 271,639 miliarde de lei în anul 2019, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 99,2% din programul de încasări venituri bugetare alocat, potrivit raportului pe 2019 publicat pe site-ul instituţiei, informează Agerpres. Conform documentului, încasările ANAF din 2019 au fost mai mari cu circa 10,9%, respectiv cu 26,806 miliarde de lei, faţă de anul 2018, când s-au consemnat încasări de 244,832 miliarde de lei.

Referitor la programul de încasări venituri bugetare, ANAF menţionează creşterea ponderii în PIB, de la 25,9% în anul 2018 la 26,1% în 2019, chiar şi în condiţiile creşterii PIB cu 10,2% (de la 944,2 miliarde de lei în 2018 la 1.040,8 miliarde de lei în 2019, conform prognozei de toamna a Comisiei Naţionale de Prognoză).

Totodată, ANAF precizează că veniturile bugetului de stat (formate în principal din TVA, impozit pe profit, impozit pe venit şi accize) au fost de 168,813 miliarde de lei, cu 10,6% mai mari faţa de anul 2018 (152,681 miliarde de lei).

Comparativ cu anul precedent, încasările din TVA în anul 2019 (65,420 miliarde de lei) au înregistrat o creştere de 9,7%, prevederile bugetare realizându-se în proporţie de 98,8%.

Încasările din accize (inclusiv taxa pe viciu) au depăşit 31,463 miliarde de lei, devansând atât nivelul înregistrat în anul 2018 (+3,055 miliarde de lei), cât şi pe cel programat (+284,4 milioane de lei).

În ceea ce priveşte încasările din impozitul pe venit în anul 2019, acestea au fost în valoare de 23,115 miliarde de lei, cu 2,4% mai mari (+539,4 milioane de lei) faţă de anul 2018. Încasările din impozitul pe profit au depăşit 17,68 miliarde de lei, devansând nivelul înregistrat în anul 2018 de 15,617 miliarde de lei (+13,3% ).

La bugetul asigurărilor sociale de stat, veniturile au fost de 68,144 miliarde de lei, în creştere cu 15,4% comparativ cu anul 2018 (59,071 miliarde de lei). Veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate au ajuns la 32,314 miliarde de lei, înregistrând o creştere cu 4,8% faţă de anul 2018 (30,834 miliarde de lei). De asemenea, veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj au depăşit 2,367 miliarde de lei, înregistrând un avans cu 5,5% faţă de anul 2018 (2,244 miliarde de lei).

Încasările din arieratele recuperabile la bugetele pe care ANAF le administrează au totalizat 40,110 miliarde de lei, reprezentând 60,1% din totalul arieratelor recuperabile, ponderea cea mai mare a încasărilor din arieratele recuperabile, înregistrându-se la bugetul de stat (56,3%).

Potrivit raportului, valoarea arieratelor rămase de recuperat la bugetele administrate de ANAF, la data de 31 decembrie 2019, a fost în sumă totală de 19,533 miliarde de lei. Raportat la Produsul Intern Brut, ponderea arieratelor rămase de recuperat la bugetele administrate de ANAF era de 1,9% la 31 decembrie 2019.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.