ANAF a elaborat procedura de administrare a marilor contribuabili
Telex » Știri 3 februarie 2017
Agenția Națională de Administare Fiscală a anunțat că a elaborat și publicat pe site-ul propriu, la rubrica INFO ANAF/Transparență decizională, procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, formularele privind situaţia obligaţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru şomaj. ANAF menţionează că elaborarea acestui act normativ a avut în vedere corelarea prevederilor referitoare la activitatea de administrare a marilor contribuabili atât cu modificările legislative survenite în ultima perioada, cât și cu modificările care au avut loc în structura organizatorică a organelor fiscale centrale, inclusiv a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili.
Reprezentanții ANAF reamintesc că, în decembrie 2016, în Monitorul Oficial, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili prin care au fost adaptate criteriile de selecţie a contribuabililor mari care sunt administraţi de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili începând cu anul 2017, în vederea creşterii eficienţei activităţii de administrare a contribuabililor și a îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare. Tot atunci a fost emis și Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.675/22.12.2016 pentru aprobarea numărului de contribuabili mari şi mijlocii, a Listei marilor contribuabili şi a Listei contribuabililor mijlocii. Aceste liste, împreună cu lista sediilor secundare ale contribuabililor mari și mijlocii, sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial