ANAF a publicat Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală
Numărul 35, 22-28 sept. 2021 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Documentul aduce clarificări cu privire la obligațiile fiscale ale persoanelor care obțin astfel de venituri.
Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală din România au obligația să declare veniturile și să plătească impozite, taxe, contribuții și alte sume la bugetul general consolidat. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt considerate ca fiind obținute din România numai dacă sunt primite de la un plătitor de venit din România sau de la un nerezident prin intermediul unui sediu permanent al acestuia stabilit în România.
Ghidul redă definiția veniturilor din proprietate intelectuală, care sunt veniturile incluse în această categorie, tratamentul fiscal al veniturilor de acest tip plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidența contabilă, precum și al celor primite de la alți plătitori decât cei menționați mai sus.
Regulile generale privind opțiunea de a stabili venitul net anual în sistem real pe baza datelor din contabilitate, declararea veniturilor și plata impozitului, respectiv completarea și depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, contribuțiile sociale obligatorii datorate de contribuabilii care obțin astfel de venituri, opțiunea de a dispune asupra destinației sumei reprezentând până de 3,5% din impozitul pe venitul realizat din drepturi de proprietate intelectuală sunt alte subiecte abordate în documentul citat.
Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală poate fi consultat pe site-ul ANAF, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative.
(Copyright foto: ANAF)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial