ANAF a publicat un material informativ privind compensarea obligațiilor fiscale

ANAF a publicat un material informativ privind compensarea obligațiilor fiscale

Numărul 4, 1-7 feb. 2023  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabili, o Broșură privind compensarea obligațiilor fiscale. Documentul cuprinde informații legate de organismul care efectuează operațiunea de compensare, obligațiile care se sting prin compensare, modul de efectuare a compensării.

Compensarea este operațiunea prin care se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.

Compensarea se efectuează de către organul fiscal competent în a cărui administrare se află contribuabilul până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia.

Compensarea se efectuează între obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional. Compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.

Compensarea se efectuează de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Compensarea la cererea debitorului se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, la cerere sau din oficiu, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Începând cu data de 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, sunt obligați să transmită organului fiscal central documente, cereri, înscrisuri sau orice alte documente numai prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual .

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.