ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de mesaje false transmise în numele instituției
Telex » Știri
14 iunie 2024
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția asupra unei noi campanii de mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”. Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaționale și de a preveni potențiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”.
„Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informații și nici nu intervine în relația comercială dintre persoanele juridice. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com. Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor”, subliniază ANAF, într-un comunicat.
ANAF reamintește că serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituția. De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la Call-Centre-ul ANAF 031.40.39.160.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc