ANAF colaborează cu Asociația Spirits România pentru combaterea pieței negre a băuturilor alcoolice
Telex » Știri 13 aprilie 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat un parteneriat cu Asociaţia Spirits România, care reprezintă interesele principalelor companii producătoare şi importatoare de băuturi spirtoase din ţara noastră, în scopul combaterii pieţei negre a băuturilor alcoolice, în condiţiile în care România are cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană în acest sector, au anunţat astăzi cele două entităţi.
Colaborarea a fost stabilită în urma unei întâlniri care a avut loc ieri între reprezentanţi ai ANAF şi conducerea Asociaţiei Spirits România. „Asociaţia Spirits România şi ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acţiuni de prevenţie şi control pentru diminuarea producţiei şi comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociaţia Spirits România angajându-se să contribuie în timp real cu informaţii privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piaţă”, a precizat asociaţia.
Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, România este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit şi se situează cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat.
„Combaterea pieţei negre din industria alcoolului, în toate formele ei, este o prioritate pentru ANAF, iar creşterea nivelului de cooperare cu mediul de afaceri este obiectiv strategic care va contribui la succesul acţiunilor operaţionale de control, derulate în prezent, precum şi la îmbunătăţirea cadrului legislativ”, a declarat vicepreşedintele ANAF, Florin Tunaru, care a participat la întâlnire.
(Sursa: News.ro)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice