MyWIZ - Business în cloud

ANAF: Încasări cu 1,17 miliarde lei mai mari în aprilie 2017, față de aceeași lună a anului trecut

Telex » Știri 17 mai 2017  

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, a declarat, astăzi, că în luna aprilie a acestui an au fost colectaţi mai mulţi bani la buget, respectiv cu 1,17 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „La nivelul lunii aprilie am colectat faţă de anul 2016 cu 1,17 miliarde mai mult, însemnând creştere de 107%, iar la nivel cumulat pe primele patru luni avem o creştere de 102%. ANAF a colectat 68,640 miliarde de lei”, a declarat Bogdan Stan, la finalul întâlnirii de lucru pe care a avut-o cu premierul Sorin Grindeanu şi cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, el a precizat că, în primele patru luni ale acestui an, ANAF a rambursat TVA în valoare de 3,9 miliarde de lei, faţă de 5,1 miliarde de lei, rambursaţi în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Această diferenţă de 1,2 miliarde de lei vine din solicitările mai scăzute ale contribuabililor pentru rambursarea de TVA şi din cota redusă de TVA. Un alt motiv este funcţionarea grupurilor fiscale. Avem 114 grupuri fiscale şi acel TVA deductibil de care ar beneficia şi ar fi putut să-l solicite la rambursare este compensat cu TVA de colectat care se regăseşte în grup”, a arătat şeful ANAF.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.