Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANAF intenționează să modifice modelul și conținutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

ANAF intenționează să modifice modelul și conținutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”

Telex » Știri 4 aprilie, 13:55  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin de ordin care urmează să modifice OPANAF nr.1253/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, pin art.III, pct.46 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost eliminată scutirea de TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, efectuate către unități spitalicești din rețeaua de stat, rămânând în vigoare doar scutirea de TVA prin restituire către entitățile nonprofit.

În acest context, Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile din cadrul Ministerului Finanțelor a solicitat eliminarea din formularul (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată" a următoarelor rânduri:

  • rândul 14.1 ”Livrări de bunuri și prestări de servicii scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și b) din Codul fiscal”;
  • rândul 14.2 ”Livrări de bunuri scutite cu drept de deducere, prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. c) și d) din Codul fiscal”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.