ANAF: Modelul formularului 217 „Declarație privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă”, în consultare publică

ANAF: Modelul formularului 217 „Declarație privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă”, în consultare publică

Telex » Știri astăzi, 10:21  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin prin care urmează să se stabilească modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare aferente formularului 217 „Declarație privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă”. ANAF reamintește, prin Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr.138/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri, au fost aduse modificări/completări dispozițiilor art.111 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art.111 din Codul fiscal, persoanele fizice care încasează venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă,  datorează impozit: a) pentru veniturile determinate și încasate ulterior autentificării actului notarial prin care se transferă dezmembrămintele dreptului de proprietate; b) pentru veniturile determinate și încasate ulterior transferului dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească definitivă sau alt act juridic prevăzut de lege; c) pentru veniturile încasate din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, ca urmare a dobândirii, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, a dreptului de proprietate asupra unei proprietăți imobiliare care a făcut obiectul unui transfer al dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă.

Impozitul datorat se declară de contribuabili până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care a fost încasat venitul, prin depunerea la organul fiscal competent a Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă.

Prin excepție de la prevederile menționate, în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, plătitorii acestor venituri au obligația de a calcula, reține, declara și vira impozitul corespunzător sumelor plătite. În această situație, persoanele fizice beneficiare de venit nu au obligația depunerii Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă.

În acest context, prin noul proiect de ordin aflat în consultare publică se propune aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 217 „Declarație privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.