Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANAF: Modelul și conținutul formularului 709, utilizat de prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Codul fiscal, în consultare publică

ANAF: Modelul și conținutul formularului 709, utilizat de prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Codul fiscal, în consultare publică

Telex » Știri 20 iunie, 9:13  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modelul și conținutul formularului 709, utilizat de prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că frauda în domeniul TVA este o problemă comună tuturor statelor membre, dar statele membre în mod individual nu au informațiile necesare pentru a se asigura că normele în materie de TVA în sectorul comerțului electronic transfrontalier sunt aplicate corect sau pentru a combate frauda în domeniul TVA în sectorul comerțului electronic. Astfel, a fost aprobată Directiva (UE) 2020/284 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112 CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată.

În cadrul acestor obligații, prestatorii de servicii de plată, care oferă servicii de plată, vor trebui să monitorizeze și să transmită informații despre beneficiarii plăților transfrontaliere care primesc mai mult de 25 de plăți transfrontaliere pe trimestru. Aceste informații vor fi apoi centralizate într-o bază de date europeană, Sistemul Electronic Central de informații de Plată (CESOP), unde vor fi stocate, agregate și verificate cu alte baze de date europene. Toate informațiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziția experților antifraudă din statele membre prin intermediul rețelei Eurofisc.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost modificată prin promulgarea Legii nr 33/2024, fiind transpuse prevederile Directivei (UE) 2020/284 a Consiliului din 18 februarie 2020, de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată prin completarea Titlului VII "Taxa pe valoare adăugată” - Capitolul XIII "Obligații", cu art. 3212, care include obligațiile generale ale prestatorilor de servicii de plată.

Conform art. 3212 alin (8), procedura privind punerea la dispoziție a evidențelor prevăzută la alin. (7) lit. b) se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.

Procedura a fost aprobată prin OPANAF nr. 825 din 23 aprilie 2024. Aceasta se aplică inclusiv pentru prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România, dar cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Codul fiscal. Astfel s-a identificat necesitatea implementării unui mecanism de luare în evidență a acestor prestatori de servicii de plată pentru a se putea facilita transmiterea informațiilor.

În acest context, a fost elaborat acest nou proiect de Ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 709 „Cerere de înregistrare pentru prestatorii de servicii de plată care nu au rezidență fiscală în România și cărora li se aplică obligația prevăzută la art. 3212 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.