ANAF: Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține și prin SPV
Telex » Știri 1 august 2018
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat astăzi că a creat posibilitatea companiilor de a depune, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), documentele aferente procesului de solicitare şi atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale.
„Astfel, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale pot depune «Cererea de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/municipiul Bucureşti sau a numărului unic de identificare din aplicaţia informatică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală» - Formular C 801 şi pot primi «Certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale»”, se arată în comunicat.
Formularul C 801 este disponibil pe site-ul www.anaf.ro la rubrica Servicii Online - Declaraţii Electronice. Informaţii despre completarea şi transmiterea cererii, respectiv documentele care trebuie ataşate, se regăsesc în Ghidul publicat pe site-ul ANAF, în cadrul secţiunii Servicii Online/"Aparate de marcat electronice fiscale (case de marcat)" sau pot fi obţinute telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor.
ANAF sfătuieşte contribuabilii să depună formularul C 801 din timp, pentru a evita aglomerarea din ultimele zile.
„Pentru nedotarea cu aparatele de marcat definite la art. 3 alin (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, ANAF va aplica sancţiuni contribuabililor mari şi mijlocii, începând cu data de 1 septembrie, şi contribuabililor mici, începand cu 1 noiembrie a.c.”, se arată în comunicat.
(Sursa: News.ro)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile