ANAF: Proiectul Procedurii privind comunicarea de către organul fiscal a datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor redirecționate din impozitul datorat către entitățile beneficiare, în baza acordului contribuabilului, în consultare publică
Numărul 9, 6-12 mar. 2024 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii privind comunicarea de către organul fiscal a datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor redirecționate din impozitul datorat către entitățile beneficiare, în baza acordului contribuabilului. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normative, că, potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii pot dispune redirecționarea unor sume din impozitul datorat pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, în limita prevăzută de lege, prin depunerea formularului 177 "Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor". De asemenea, persoanele fizice pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private, potrivit legii, prin completarea și depunerea la organul fiscal a formularelor 212 ”Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” sau ”Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230”.
Potrivit dispozițiilor art.LV din OUG nr.115/2023, în baza acordului scris, exprimat în prealabil de către contribuabil, organul fiscal comunică entităților beneficiare informații cu privire la sumele redirecționate din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe veniturile persoanelor fizice, potrivit legii, codul de identificare fiscală și, după caz, denumirea contribuabililor care au redirecționat aceste sume.
Procedura de aplicare a acestor prevederi se stabilește prin ordin al președintelui ANAF. În acest context, prin noul proiect de Ordin, se propune aprobarea procedurii privind comunicarea de către organul fiscal a datelor de identificare a contribuabililor și a sumelor redirecționate din impozitul datorat către entitățile beneficiare, în baza acordului contribuabilului.
Procedura reglementează următoarele aspecte: ▪ transmiterea de către contribuabilii care au dispus redirecționarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe venitul persoanelor fizice a acordului privind comunicarea de către organul fiscal central competent către entitățile beneficiare a informațiilor referitoare la numele și prenumele/denumirea și codul de identificare fiscală ale contribuabilului, precum și sumele redirecționate de acesta; ▪ comunicarea de către organul fiscal către entitățile beneficiare a informațiilor menționate.
Potrivit proiectului, contribuabilii care au dispus redirecționarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe venitul persoanelor fizice transmit organului fiscal central competent acordul privind comunicarea către entitățile beneficiare a datelor de identificare și a sumelor redirecționate. Acordul trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele informații: a) datele de identificare a contribuabilului: codul de identificare fiscală, denumirea/nume și prenume, domiciliul fiscal; b) anul pentru care a depus cererea privind redirecționarea unor sume din impozitul datorat; c) datele de identificare a entității beneficiare: codul de identificare fiscală, denumirea/nume și prenume.
Acordul se transmite organului fiscal central competent, după cum urmează: a) în cazul plătitorilor de impozit pe profit/ impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin intermediul serviciului "Spațiul privat virtual"; b) în cazul persoanelor fizice, direct la registratura organului fiscal, prin poștă cu confirmare de primire sau prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual“ (SPV).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial