Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
ANAF propune noi reglementări privind contractele de fiducie

ANAF propune noi reglementări privind contractele de fiducie

Numărul 10, 17-23 martie 2020  »  Curier legislativ

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituţiei, spre consultare, un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie, de organizare și funcționare a Registrului central al fiduciilor, precum şi a modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie de înregistrare a contractelor de fiducie”.

În Referatul de aprobare a actului normativ se precizează că, potrivit art. 780 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.

Pentru aplicarea acestor prevederi a fost emis Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.985/2012, prin care a fost aprobată procedura de înregistrare a contractelor de fiducie la organul fiscal central. Prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost instituită obligativitatea transmiterii către organul fiscal central de informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul real al fiduciilor şi organizarea la nivel central a registrului fiduciilor.

Iniţiatorii proiectului menţionează că, în acest context, este necesară actualizarea procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie potrivit dispoziţiilor Legii nr.129/2019, cu privire la beneficiarul real al fiduciei, precum şi completarea Declaraţiei de înregistrare a contractelor de fiducie şi a Registrului contractelor de fiducie cu rubrica referitoare la date despre beneficiarul real al fiduciei.

Astfel, prin noul proiect de ordin se propune aprobarea:

  • procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie, de organizare și funcționare a Registrului central al fiduciilor la organul fiscal central competent;
  • modelului şi conţinutului formularului Declaraţie de înregistrare a contractelor de fiducie.

Proiectul de ordin, Referatul de aprobare şi documentele însoţitoare pot fi consultate pe site-ul ANAF, la rubrica Transparenţă decizională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.