ANAF propune reglementarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, art. 315 și art. 315² din Codul fiscal
Numărul 46, 8-14 dec. 2021 » Curier legislativ
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru aprobarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, art. 315 și art. 315² din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr. 59/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost transpuse în legislația națională o serie de prevederi comunitare vizând anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri, în contextul pandemiei COVID-19. Prin respectiva OUG, între altele, au fost modificate și completate și prevederile art. 314 din Codul fiscal referitoare la „Regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană” și ale art.315 din Codul fiscal privind „Regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu în statul membru de consum”. De asemenea, a fost introdus un articol nou, art. 3152 referitor la „Regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe”.
În acest context, ANAF precizează că este necesară elaborarea unor proceduri de colectare a creanțelor bugetare reprezentând TVA datorată de contribuabilii care aplică regimurile speciale prevăzute de art. 314, art. 315 și art. 3152 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin acest proiect de ordin se propune reglementarea, atât în situația în care România este stat membru de înregistrare, cât și în situația în care România este stat membru de consum, a următoarelor proceduri:
♦ Procedura de evidențiere și plată a sumelor reprezentând TVA datorată de contribuabilii care utilizează regimurile speciale;
♦ Procedura de restituire a sumelor reprezentând TVA plătită în plus de contribuabilii care utilizează regimurile speciale.
În ceea ce privește evidențierea, plata și restituirea TVA datorată de contribuabilii care utilizează regimurile speciale, procedurile menționate anterior reglementează în principal următoarele aspecte:
a) În situația în care România este stat membru de înregistrare, evidența fiscală se ține numai în euro, distribuirea sumelor încasate în contul deschis în euro la o bancă comercială către statele membre de consum se face până în data de 20 a lunii următoare încasării acestora. ANAF precizează că în regulamentele Uniunii Europene care reglementează regimurile speciale de TVA se prevede faptul că, după notificarea de către statul membru de consum, a contribuabililor care nu au efectuat plata TVA, aceasta se plătește direct statului membru de consum. În acest sens, întrucât aceste regulamente nu conțin precizări exprese referitoare la nedistribuirea sumelor reprezentând TVA încasate de statul membru de identificare după data efectuării distribuirii către statele membre de consum, prin prezenta procedură se dorește reglementarea faptului că, în situația în care România, ca stat membru de înregistrare, încasează sume în contul în euro după data distribuirii TVA, acestea nu se restituie contribuabililor, ci se distribuie statelor membre de consum. În ceea ce privește restituirea TVA achitată în plus față de sumele declarate ori rezultată din corecția declarației speciale de TVA cu diminuare de sumă, aceasta se efectuează de către organul fiscal competent numai în situația în care sumele solicitate de contribuabili nu au fost încă distribuite statelor membre de consum.
b) În situația în care România este stat membru de consum, evidența fiscală a TVA cuvenită României se ține atât în euro, cât și în lei, actele administrativ-fiscale și notificările emise de către organul fiscal competent, se comunică contribuabilului care aplică regimurile speciale, la adresa de e-mail menționată de acesta în declarația de începere a activității, utilizând aplicația informatică realizată de Centrul Național pentru Informații Financiare, iar recuperarea sumelor reprezentând TVA de la contribuabilii care utilizează regimurile speciale se realizează de organul fiscal competent utilizând modelele de acte de executare existente în legislația națională, cu menționarea sumelor în euro, în cuprinsul acestora. Referitor la restituirea TVA, inițiatorii proiectului precizează că aceasta se face în euro, potrivit prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, prin proiectul supus consultării publice se aprobă modelele, precum și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și de păstrare a următoarelor formulare:
♦ Decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;
♦ Cerere de restituire a taxei pe valoare adăugată plătită în plus de contribuabilii care utilizează regimurile speciale sau de acordare a dobânzii aferente;
♦ Decizie de restituire a taxei pe valoare adaugată plătită în plus de contribuabilii care utilizează regimurile speciale;
♦ Decizie de respingere a cererii de restituire a taxei pe valoare adăugată plătită în plus de contribuabilii care utilizează regimurile speciale sau de acordare a dobânzii aferente.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național