ANAF rambursează în luna mai TVA în valoare de 881,2 milioane lei
Telex » Știri 18 mai 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că rambursează, în luna mai, TVA în valoare de 881,2 milioane lei. Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 23 martie 2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției.
Astfel, deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 773,1 milioane lei, din care 36,45 milioane lei se compensează şi 736,65 milioane lei se restituie. De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 79,92 milioane lei.
Potrivit ANAF, în cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 736,65 milioane lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe. La 11 mai s-a efectuat prima plată, în valoare de 274,05 milioane lei, iar următoarea tranșă, în valoare de 462,6 milioane lei, va fi plătită la 31 mai.
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile