ANAF supune dezbaterii publice un proiect de ordin în vederea aprobării Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare
Telex » Știri 24 iulie 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că, prin modificările aduse ordinelor privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și contribuabililor mijlocii, au fost schimbate unele reguli aplicabile grupului fiscal unic reglementat de dispozițiile art. 269 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (7) din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, se încadrează în categoria contribuabililor mari reprezentantul şi membrii aparţinând grupului fiscal unic, cu condiţia ca unul dintre aceştia să îndeplinească criteriile de selecţie prevăzute la art. 3 din acest ordin. Procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1023/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 aprilie 2017. De asemenea, potrivit art. 4 alin. (3) din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, se încadrează în categoria contribuabililor mijlocii reprezentantul şi membrii aparţinând grupului fiscal unic, cu condiţia ca unul dintre aceştia să îndeplinească criteriile de selecţie prevăzute la art. 3 din acest ordin.
Procedura de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii şi pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 560/2016 a fost modificată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1024/2017, publicat Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 4 mai 2017.
„Menționăm că Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal unic, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3006/2016. Având în vedere modificările legislative menționate, este necesară modificarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, pentru aplicarea unitară de către toate organele fiscale a acestor dispoziţii legale”, se menţionează în comunicatul ANAF.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice