ANAF: Un nou ghid privind întocmirea și depunerea raportărilor anuale
Numărul 6, 18-24 feb. 2020 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un ghid privind întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar-contabile și obligații referitoare la întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilității.
Ghidul a fost publicat pe site-ul instituției și se adresează persoanelor fizice și asocierilor fără personalitate juridică și persoanelor juridice române care au obligația de a conduce contabilitatea în partidă simplă sau în partidă dublă, după caz.
Sunt prezentate categoriile de persoane care aplică reglementările contabile privind
contabilitatea în partidă simplă, respectiv cele care conduc contabilitatea în partidă dublă, norme generale, registrele obligatorii și modul de păstrare și arhivare a acestora, precum și a documentelor justificative.
Ghidul redă, totodată, obligațiile operatorilor economici referitoare la întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind detaliate, printre altele, aspecte referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale și raportărilor contabile anuale, corectarea erorilor.
Sunt detaliate și contravențiile și sancțiunile prevăzute de Legea contabilității, precum și modalitățile prin care persoanele interesate pot obține informații suplimentare de la instituția de resort.
Ghidul privind întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar-contabile și obligații referitoare la întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilității poate fi consultat pe site-ul ANAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național