Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANAF va completa Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100) cu o nouă creanță fiscală – „Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică”

ANAF va completa Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100) cu o nouă creanță fiscală – „Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică”

Telex » Știri 17 ianuarie 2022  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin pentru aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, precum și pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021, venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare a energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%. De la aceste prevederi sunt exceptați producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare. Conform art. II alin (3) din lege, modul de aplicare a impozitului se stabilește prin ordin al președintelui ANAF.

Potrivit art. XXXVI din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea unor acte normative, impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică se declară și se plătește la bugetul de stat de către producătorii de energie electrică, cu excepția producătorilor de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează acest impozit.

Contribuabilii declară impozitul prin completarea și depunerea formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.

În acest context, în vederea asigurării suportului declarativ, ANAF precizează că se impune completarea Nomenclatorului obligațiilor de plată la bugetul de stat, anexă la formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și a instrucțiunilor de completare a acestuia, cu această nouă obligație. Noul impozit se va declara la poziția 80 „Impozit pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică” din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.