ANAF va finaliza până la sfârșitul lunii viitoare un proiect privind o nouă procedură de rambursare de TVA
Telex » Știri
20 februarie 2020
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va finaliza până la sfârşitul lunii viitoare un proiect privind o nouă procedură de rambursare de TVA, a anunţat, la un eveniment de profil, preşedintele Agenţiei, Mirela Călugăreanu, informează Agerpres. „Până la sfârşitul lunii martie, la nivelul ANAF, se va finaliza un proiect privind o nouă procedură de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în România. Care este filosofia? Filosofia este următoarea: să extindem sistemul de rambusare cu control ulterior la toate categoriile de contribuabili, ca regulă generală, şi sigur, analiza de risc este cea care îţi determină riscul fiscal mare, ridicat, şi care implică inspecţia fiscală”, a spus Mirela Călugăreanu.
Ea a afirmat că rambursarea TVA va urma o cu totul altă procedură, iar instituţia va fi gata în luna martie pentru a începe consultările pe marginea ei şi a vedea dacă aceasta este formula cea mai bună.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale