ANAF va modifica modelul și conținutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă
Numărul 10, 16-22 mar. 2022 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în transparență decizională, un proiect de Ordin pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, precum și pentru modificarea OPANAF nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021 - 2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării", precum și privind modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul că, prin art.II din Legea nr.259/2021 pentru aprobarea OUG nr.118/2021, s-a reglementat că venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare a energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%. De la aceste prevederi au fost exceptați producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare. Art.II alin (3) din lege stabilea că modul de aplicare a impozitului se stabilește prin ordin al președintelui ANAF.
Ca urmare a prevederilor menționate, a fost aprobat OPANAF nr.64/2022, act normativ prin care a fost creată posibilitatea pentru producătorii de energie electrică să declare impozitul pe venitul suplimentar reglementat de art.II alin.(1) din Legea nr.259/2021, în formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, fiind înscris la poziția 80 „Impozit pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică” din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat.
ANAF subliniază că „ordinul respectiv a fost elaborat în temeiul art.II din Legea nr.259/2021 și nu în temeiul art.II alin.(3) din acest act normativ, întrucât obligația de declarare a impozitului este prevăzută la art.II alin.(2^1) și (2^2), iar contribuabilii obligați la plata impozitului sunt definiți la art.II alin.(1) și (2) din aceeași lege”.
Prin art.I pct.1 din OUG nr.11/2022 privind modificarea și completarea Legii nr.259/2021 pentru aprobarea OUG nr.118/2021 a fost abrogat art. II alin. (3) din Legea nr.259/2021.
La art.III alin.(1) din aceeași ordonanță de urgență s-a reglementat că modelul și conținutul declarației privind impozitul pe venitul suplimentar prevăzut la art.II alin.(1) din Legea nr.259/2021 se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.
În acest context, a devenit necesară modificarea OPANAF nr.64/2022, în sensul modificării titlului și a preambulului în concordanță cu noile reglementări din OUG nr.11/2022.
Prin art.II pct.(2) din OUG nr.11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost completat art. 41 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu un nou alineat (17^1), conform căruia contribuabilii care aplică și prevederile art.40^3 au obligația de a calcula, declara și plăti, trimestrial, impozitul pe profit stabilit potrivit art.40^3, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Totodată, prin art.III alin.(3) din OUG nr.11/2022, au fost exceptați de la plata impozitului reglementat de art.II alin.(1) din Legea nr.259/2021 producătorii de energie electrică pe bază de biomasă, începând cu veniturile suplimentare realizate după data de 1 ianuarie 2022.
Ca urmare – subliniază inițiatorii proiectului, în Referatul de aprobare – se impune și modificarea și completarea OPANAF nr.587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă astfel: ▪ modificarea instrucțiunilor de completare a formularului, conform modificărilor legislative menționate anterior; ▪ modificarea și completarea Nomenclatorului obligațiilor de plată la bugetul de stat, anexă la formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, prin introducerea unei noi obligații, respectiv la poziția 83 „Impozit pe profit datorat potrivit art.40^3 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial