ANAF va opera modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor și la tipurile de obligații fiscale care formează vectorul fiscal
Telex » Știri 13 octombrie 2022
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru modificarea OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr.119/2022 au fost aduse modificări și completări OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei. Astfel, potrivit art.15 alin.(1) din OUG nr.27/2022, începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispozițiilor ordonanței de urgență, producătorii de energie electrică, entitățile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfășoară activitatea de trading și agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică și/sau gaze naturale pe piața angro plătesc o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică.
De asemenea, potrivit art.IV alin.(1) din OUG nr.119/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr.27/2022, persoanele nerezidente care desfășoară tranzacții pe piață de energie din România sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția de solidaritate direct sau să desemneze un reprezentant pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin potrivit acestui act normativ.
În acest context, prin noul proiect de ordin se propune modificarea OPANAF nr.1699/2021, astfel:
▪ completarea formularului 015 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”, la capitolul „VI. Alte date despre contribuabil”, prin introducerea rubricii „contribuția la Fondul de Tranziție Energetică”, care se bifează de către contribuabilii care au obligația de a plăti această contribuție potrivit art.15 alin.(1) din OUG nr.27/2022, cu modificările și completările ulterioare;
▪ completarea formularului 030 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal”, la capitolul „IV. Date privind activitatea desfășurată”, prin introducerea rubricii „contribuția la Fondul de Tranziție Energetică”, care se bifează de către contribuabilii care au obligația de a plăti această contribuție potrivit art.15 alin.(1) din OUG nr.27/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, în formularul 030 a fost introdusă o nouă secțiune „Date privind adresa din România unde pot fi examinate evidențele și documentele”. ANAF precizează că introducerea acestei secțiuni se justifică prin faptul că există situații în care persoanele fizice nerezidente pot avea calitatea de persoană impozabilă întrucât desfășoară, de o manieră independentă, activități economice cu caracter impozabil. În aceste situații, persoanele fizice impozabile, nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, au dreptul de a se înregistra direct în scopuri de TVA în România, în condițiile stabilite de Codul fiscal și potrivit pct.88 alin.(7) lit.a) din Normele metodologice de aplicare a acestuia trebuie să declare adresa din România la care pot fi examinate toate evidențele și documentele privind operațiunile taxabile.
În aceste condiții – spun inițiatorii proiectului – este necesară completarea modelului, conținutului și a instrucțiunilor de completare a formularului prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA de către această categorie de persoane, respectiv a formularului (030) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal”, cu rubrici în care să se furnizeze informații privind adresa din România la care pot fi examinate toate evidențele și documentele ce trebuie păstrate, potrivit legii.
▪ completarea formularului 700 „Declarație pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale”, la capitolul „IV. Alte date privind contribuabilul”, prin introducerea rubricii „contribuția la Fondul de Tranziție Energetică” care se bifează de către contribuabilii care au obligația de a plăti această contribuție potrivit art.15 alin.(1) din OUG nr.27/2022, cu modificările și completările ulterioare;
▪ modificarea instrucțiunilor de completare a formularelor 015 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”, 030 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal” și 700 „Declarație pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale” conform modificărilor legislative introduse prin OUG nr.119/2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național