Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ANAF va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora

ANAF va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora

Telex » Știri 15 iunie 2020  

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă, printr-un comunicat, că va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora. „Potrivit prevederilor art.92 alin.(l) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale. Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-si îndeplinească toate obligațiile declarative prevăzute de lege și să nu înregistreze obligații fiscale restante”, precizează ANAF.

Instituţia reaminteşte că, prin Ordinul președintelui ANAF nr. 934/2020, s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență. „Menționăm că, după expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale potrivit art.92 alin.(l) lit.a) din Codul de procedură fiscală”, subliniază ANAF. În aplicarea acestei proceduri, organele fiscale manifestă un rol activ, prin transmiterea notificărilor de nedepunere a declarațiilor fiscale. De asemenea, după întocmirea listei contribuabililor care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați inactivi fiscal, organele fiscale emit și comunică și notificările privind privind îndeplinirea condițiilor privind declararea ca inactiv.

Reprezentanţii ANAF precizează că, potrivit reglementărilor în vigoare, contribuabilii au obligația depunerii declarațiilor fiscale, la termenele prevăzute de lege, iar această obligaţie se menține și dacă a fost efectuată plata obligației fiscale respective, precum și în cazul în care, în perioada de raportare, nu rezultă sume de plată, dar există obligația declarativă prevăzută de lege. „În acest sens, pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, acei contribuabili care își suspendă activitatea și înregistrează mențiunea privind inactivitatea temporară în Registrul Comerțului sau la entitatea care i-a autorizat, pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor și taxelor. Cererea privind acordarea regimului derogatoriu de declarare se depune la organul fiscal competent, Contribuabilii cărora li se aprobă aplicarea regimului de declarare derogatoriu nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale”, subliniază ANAF.

Totodată, contribuabilii care nu desfășoară activitate și nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare au obligația depunerii declarației fiscale, la termenele prevăzute de lege, înscriind zero la obligația fiscală, evitând, în acest fel, înscrierea în registrul contribuabililor inactivi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.