Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Analiștii de la Goldman Sachs prognozează că economia zonei euro va evita recesiunea

Analiștii de la Goldman Sachs prognozează că economia zonei euro va evita recesiunea

Telex » Știri 11 ianuarie 2023  

Economiștii de la banca americană Goldman Sachs nu se mai așteaptă ca economia zonei euro să intre în recesiune, după ce aceasta s-a dovedit mai rezistentă decât se anticipa la finele lui 2022, prețul gazelor naturale a scăzut semnificativ, iar China a renunțat la restricțiile impuse în contextul pandemiei mai repede decât se preconiza, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Conform celor mai recente prognoze ale Goldman Sachs, Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 0,6% în acest an, o îmbunătățire semnificativă comparativ cu o estimare anterioară care miza pe o contracție de 0,1%. În plus, echipa de economiști condusă de Jari Stehn susține că inflația de bază în zona euro se va reduce mai mult decât se anticipa, urmând a ajunge până la aproape 3,25% la finele lui 2023.

"Ne așteptăm ca inflația de bază să se reducă în urma calmării prețurilor la bunuri, dar vedem în continuare presiuni pe partea serviciilor ca urmare a creșterii costurilor cu mâna de lucru. Având în vedere activitatea mai rezistentă, inflația de bază persistentă și comentariile privind o politică monetară de tip «hawk», ne așteptăm ca Banca Centrală Europeană să înăsprească semnificativ dobânzile în lunile următoare", se arată într-un raport trimis clienților de economiștii de la Goldman Sachs.

Analiștii băncii americane și-au reiterat apelul pentru o majorare de dobândă cu 50 de puncte de bază la reuniunile de politică monetară ale BCE din lunile februarie și martie, urmate de o ultimă majorare cu 25 de puncte de bază în luna mai, astfel încât dobânda la depozite să ajungă la 3,25%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.