Analiză: Aproape 20.000 de posturi în sectorul public, scoase la concurs de la începutul anului
Telex » Știri 5 septembrie, 9:39
Angajatorii din sectorul public au scos pe piață aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului și până în prezent, cu cele mai multe posturi în luna august, respectiv 5.000 de opțiuni, dublu față de aprilie, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online, relatează Agerpres. Astfel, potrivit eJobs, cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziții deschise în spitale, clinici, sanatorii sau direcții de sănătate.
Lista este continuată de instituțiile din educație, care au avut 5.300 de joburi postate, iar Guvernul a fost al treilea cel mai mare angajator din acest sector, cu 5.000 de locuri de muncă.
Datele arată, totodată, că București domină clasamentul național al angajărilor la stat, cu 3.500 de posturi disponibile, urmat de Cluj - cu 1.200 de joburi postate de instituțiile publice, Timiș (puțin peste 900) și Iași (aproape 900).
La polul opus s-au situat județele: Giurgiu (142 de locuri de muncă), Caraș-Severin (149), Covasna și Olt (tot sub 200 de posturi vacante).
„Una dintre specificitățile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajații, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000”, se menționează în analiza de specialitate.
La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice