MyWIZ - Business în cloud
Analiză: Aproape 60% dintre cei care caută să îşi cumpere o locuinţă aleg apartamente noi

Analiză: Aproape 60% dintre cei care caută să își cumpere o locuință aleg apartamente noi

Telex » Știri 31 iulie 2019  

Aproape 60% dintre cei care caută să îşi cumpere o locuinţă aleg apartamente noi, în vreme ce apartamentele vechi pierd tot mai mult teren în faţa cumpărătorilor, pe o piaţă în care oferta de locuinţe noi este în creştere, iar preţurile acestora s-au stabilizat, relevă o analiză realizată de o companie de consultanţă imobiliară, informează Agerpres. „Din datele pe care le-am adunat, constatăm că preţurile pe piaţa de rezidenţial nou au rămas constante, cu un ritm de vânzări la fel de constant. S-au înregistrat mici ajustări de preţ faţă de anul trecut, ca medie generală un minus de 3% - 4%. Aceste scăderi sunt în general pe piaţa proiectelor de volum şi sunt fireşti în condiţiile unei creşteri mari de produs”, relevă analiştii companiei de consultanţă imobiliară Imoteca The Residential Experts.

Potrivit analizei, în 2018, pe piaţă au fost mai puţine produse livrate şi mai multe produse off plan (în stadiul de proiect – n.r.), anul acesta estimările arătând o creştere cu 40% a locuinţelor noi finalizate, în jur de 14.000 de unităţi. „Un număr mai mare de locuinţe scoase la vânzare creşte presiunea pe preţuri pentru dezvoltatori care, pentru a vinde tot ce finalizează, au nevoie de preţuri bune. Aşa că faţă de maximul istoric de preţuri pentru apartamente noi care s-a înregistrat în 2006 - 2007 şi prima jumătate din 2008 (înainte de debutul crizei din octombrie 2008) preţurile din prezent sunt semnificativ mai mici, deci suntem departe de un maxim istoric în piaţa rezidenţială. De exemplu, în 2008, media de preţ la apartamentele noi era la 2.160 euro/mp util pe când anul trecut a fost cu 42% mai jos, adică 1.260 euro/mp util. Interesant este că în vreme ce în ultimii doi ani preţurile apartamentelor noi s-au stabilizat, locuinţele vechi încă au creşteri de preţuri. Astfel că unele apartamente vechi costă cât cele noi, iar clienţii încep să le prefere tot mai mult pe cele noi. Mai ales că au apărut tot mai multe proiecte dezvoltate în zone accesibile, lângă metrou, în cartiere care au toate facilităţile aproape”, susţine expertul Imoteca, Rafaela Nebreda.

Potrivit analizei menţionate, în şase mari oraşe ale ţării 58% dintre cei care caută o locuinţă aleg locuinţele noi. În Bucureşti şi Ilfov ponderea este şi mai mare, de 61% pentru locuinţe construite după anul 2000. Astfel, dintr-un total de 80.400 cereri pentru locuinţe, 49.000 au reprezentat locuinţe noi în Bucureşti şi Ilfov.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.