MyWIZ, secretul contabililor de succes
Românii economisesc lunar, în medie, 59 euro, cu 6% mai mult decât în 2019

Românii economisesc lunar, în medie, 59 euro, cu 6% mai mult decât în 2019

Numărul 50-51, 22 dec. - 11 ian.  »  Roza vânturilor

Românii au pus deoparte 59 de euro pe lună în 2020, cu 6% mai mult decât în 2019, fiind pe locul secund după rata de creştere, depăşiţi de cehi şi sârbi, care au avut un avans mediu de 9%, arată o analiză a Erste Group în regiune, citată de Mediafax. Consumatorii din Europa Centrală şi de Est au încercat să pună mai mulţi bani deoparte în 2020 sub formă de economii lunare sau investiţii, iar ponderea celor nemulţumiţi de sumele strânse s-a redus, deşi, paradoxal, se observă o creştere a numărului celor care spun că situaţia lor financiară s-a deteriorat în acest an, arată analiza. Nivelul economiilor lunare diferă mult de la ţară la ţară, la fel ca şi procentajul de creştere.

Următoarele locuri sunt ocupate de Ungaria, cu un plus de 3%, Slovacia şi Croaţia, cu câte 2%.

În cifre absolute însă, cele mai mari economii din regiune sunt făcute de slovaci, cu o medie lunară de 113 euro, urmaţi de cehi, cu 109 euro, unguri şi croaţi cu 63 euro. Pe ultimul loc, după români, se află sârbii, cu 44 euro, dar cu cel mai mare ritm de creştere calculat în euro.

Raportate în moneda europeană, economiile lunare din România au avut un avans de 4% faţă de media din 2019.

Tendinţa de creştere a economiilor este şi mai evidentă dacă cifrele sunt comparate cu situaţia din 2015, diferenţele cele mai mari fiind remarcate în cazul Cehiei, cu un plus de 43%, şi al Ungariei, cu 34%.

România are a treia creştere din regiune, de 28%, urmată de Serbia, cu 25%, şi Slovacia, cu 20%.

Pe ultimul loc se află Croaţia, unde sumele economisite lunar de populaţie s-au majorat cu doar 5% în ultimii cinci ani.

În ceea ce priveşte importanţa acordată economisirii, procentajul de consumatori care consideră „foarte important” sau „mai degrabă important” să pună bani deoaparte constant variază de la 69% în Serbia la 86% în Slovacia.

Reflectând cel mai probabil grijile cauzate de pandemiei, această pondere a avut creşteri puternice în majoritatea ţărilor din zonă, cu 10 puncte procentuale în Ungaria şi Slovacia, 8 puncte în Cehia şi 6 puncte în România.

Cei mai mulţumiţi de sumele pe care au reuşit să le strângă lunar sunt cehii şi slovacii, în timp ce doar unul din patru sârbi şi unguri spun acelaşi lucru.

Totuşi, faţă de 2019, procentajul celor nemulţumiţi a scăzut în aproape toate ţările, mai ales în Serbia şi Croaţia, în pofida faptului că ponderea persoanelor care au spus că au reuşit să economisească mai puţin în acest an este în creştere, cu un maxim de 38% în România.

Potrivit sondajului, majoritatea respondenţilor din regiune spun că posibilităţilor lor de a economisi sau investi regulat nu s-au modificat în 2020. Pe toate pieţele din zonă, procente importante dintre consumatori, cuprinse între 39% (Ungaria) şi 50% (Croaţia) au declarat că situaţia lor financiară a rămas în mare parte neschimbată.

Se observă totuşi o creştere a ponderii celor care spun că lucrurile s-au înrăutăţit, la 33% în Ungaria şi Slovacia, şi peste 20% în Serbia, Slovacia şi România.

În oglindă, părţi importante din respondenţii cehi (38%), slovaci (29%) şi români (29%) spun că situaţia lor financiară s-a îmbunătăţit în ultimii 2-3 ani.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.