Analiză: În acest an, mașinile second hand vândute în România s-au scumpit, în medie, cu 17%
Numărul 29-30, 26 iul. - 8 aug. 2023 » Roza vânturilor
Prețul mediu de vânzare a mașinilor second hand a crescut, în acest an, cu 17% în România, comparativ cu situația din 2022, la peste 12.800 de euro, arată o analiză de piață, publicată de o platformă de vânzări online, relatează Agerpres. Astfel, potrivit datelor centralizate de Instant.ro, Volkswagen, BMW, Audi, Renault și Mercedes, urmate de Ford și Skoda sunt mărcile de mașini rulate preferate de români, iar, spre deosebire de anii trecuți, în 2023, a crescut interesul cumpărătorilor pentru motorizările pe benzină, în defavoarea celor diesel.
Totodată, în perioada mai - iunie, din volumul total de mașini tranzacționate și înmatriculate, două treimi (45.000 de autoturisme) au aparținut segmentului de mașini rulate, în scădere de la 73%, cât se înregistra în aceeași perioadă a anului trecut.
Estimările analizate de specialiști, care au luat în calcul 645.000 de autoturisme rulate, produse în intervalul 2010 - 2023 și listate cu intenție de vânzare în ultimii cinci ani, relevă faptul că românii schimbă mașina cel mai frecvent în intervalul 150.000 - 200.000 de kilometri parcurși.
În plus, tot mai mulți români care optează pentru achiziția unei mașini rulate se îndreaptă către SUV-uri (Sport Utility Vehicle).
"În achiziția unui autoturism rulat, românii pun accent pe siguranța mașinii, pe tehnologie, fiabilitate și prestigiul mărcii. Iar în contextul prețurilor volatile la carburanți, consumul urban devine un factor tot mai important", se arată în analiza citată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial