Analiză JLL România: În primul semestru din 2018 au fost închise patru tranzacții imobiliare de peste 10 milioane euro
Telex » Știri 20 august 2019
Doar patru tranzacţii de peste 10 milioane de euro au fost închise în primul semestru al acestui an, iar peste 70% din volumul de 340 de milioane de euro a fost generat de doar două tranzacţii (The Office şi portofoliul de centre comerciale al Prime Kapital), conform unei analize JLL România.
„Este adevărat că există un număr crescut de tranzacţii în diverse stadii de negociere pe piaţa de investiţii, care este posibil să ducă piaţa la cel mai mare volum de după 2014, spre 1,2 miliarde euro. Cu toate acestea, cumpărătorii rămân foarte atenţi şi procesele de due-diligence sunt foarte detaliate”, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România, citat de AGERPRES.
Prima jumătate din 2019 a demonstrat că există lichiditate în oraşele secundare pentru produse de calitate, instituţionale, fapt susţinut atât de cea mai mare tranzacţie din acest interval de timp, respectiv vânzarea The Office din Cluj Napoca, cât şi de faptul ca 70% din volumul total de investiţii s-a îndreptat spre alte oraşe decât Bucureştiul, semnalează analiza.
Peste jumătate din investiţiile din primul semestru au vizat clădiri de birouri, tendinţă care este de aşteptat să continue şi în perioada următoare, birourile rămânând cea mai lichidă clasă de active imobiliare în prezent.
În context regional, România şi Cehia sunt singurele ţări care au înregistrat creşteri ale investiţiilor, în condiţiile în care în Polonia, Ungaria şi Slovacia au fost consemnate scăderi.
În primele şase luni, piaţa de investiţii din Europa Centrală şi de Est a depăşit 5,47 miliarde de euro şi a fost dominată la fel ca şi anii anteriori de Polonia şi Cehia, care cumulează, în total, 80% din volumele investiţionale.
În ultimele 12 luni, în România preţurile pentru proprietăţi industriale şi de birouri au crescut (yieldurile pe industrial s-au comprimat cu 50 puncte de bază, cele pe piaţa de birouri au scăzut cu 25 puncte de bază), în vreme ce pentru retail au rămas la acelaşi nivel.
„Evoluţia de mai sus este în concordantă cu trendurile regionale şi globale, unde apetitul investitorilor este în creştere pentru proiecte industriale şi de logistică, în special datorită expansiunii comerţului electronic şi implicit a spaţiilor care deservesc retailerii din on-line, în vreme ce centrele comerciale tradiţionale îşi pierd din atractivitate mai ales în cazul produselor secundare. De menţionat, de asemenea, că în contextul aparentei efervescente din piaţă, există riscul ca spreadul dintre aşteptările de preţ ale cumpărătorilor şi ale vânzătorilor să crească în perioada următoare”, afirmă oficialul JLL România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial