Analiză: Jumătate dintre societățile comerciale care au solicitat Certificate pentru Situații de Urgență au o situație financiară solidă
Telex » Știri 10 aprilie 2020
Aproape jumătate dintre cele peste 7.600 de societăţi comerciale care au solicitat Certificate de Situaţii de Urgenţă până în acest moment aveau un risc scăzut de a intra în insolvenţă înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19, relevă o analiză publicată de Termene.ro, informează Agerpres. Practic, potrivit sursei citate, datele, disponibile pe platforma BizZillla, prin care Termene.ro oferă prospectare, analize şi studii de piaţă, indică un trend îngrijorător, şi anume că una din două societăţi afectate puternic este din categoria celor considerate drept parteneri siguri cu comportamente de plată corecte şi situaţie financiară solidă.
Conform analizei de specialitate, firmele care au obţinut, până la acest moment, Certificate pentru Situaţii de Urgenţă cumulează la nivel naţional datorii în valoare de peste 32 de miliarde de lei, sume care reprezintă creanţe pentru partenerii de afaceri şi a căror plată, conform legislaţiei, poate fi amânată. De asemenea, profitul estimat a fi obţinut de companiile care au solicitat aceste documente, până în prezent, este de aproximativ 4,7 miliarde de lei.
Totodată, cifra de afaceri pe care se estimează că ar fi generat-o posesorii acestor certificate speciale depăşeşte, la finalul anului 2019, suma de 50 miliarde lei, bani încasaţi în general de la clienţii finali (majoritatea afacerilor pentru care s-a solicitat CSU) şi au ca efect, în bugetul de stat, TVA-ul care reprezintă aproximativ 7,5 miliarde de lei.
Potrivit analizei, din totalul Certificatelor pentru Situaţii de Urgenţă, jumătate au fost solicitate de companii care activează în doar cinci domenii economice, restul de jumătate activând în alte câteva zeci de domenii economice. Astfel, cel mai afectat domeniu este cel al restaurantelor şi barurilor, cu peste 1.300 de companii care au solicitat eliberarea unui Certificat de Situaţii de Urgenţă, urmat de Comerţul cu produse non-alimentare (peste 1.060 de astfel de certificate), Hotelier (447), Saloanele de cosmetică şi coafură (383) şi Stomatologie (341).
Raportat la regiunile din care provin companiile solicitante, o treime activează în Bucureşti-Ilfov, iar două treimi în restul ţării.
La nivel judeţean, cele mai multe certificate au fost solicitate de către firmele din Cluj (389), Constanţa (388) şi Iaşi (372), pe când la polul opus se regăsesc judeţele din zona de sud a României, Teleorman (19), Giurgiu (29) sau Ialomiţa (31), respectiv cele din estul Transilvaniei, Covasna (29) şi Harghita (32).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru