Analiză: Magazinele online estimează o creștere medie de 40% a vânzărilor de Black Friday
Telex » Știri 10 noiembrie 2020
Magazinele online au avut creşteri medii ale tranzacţiilor de 50%, în decursul lunii octombrie, faţă de perioada similară a anului trecut, iar în perspectiva Black Friday 2020 estimările arată un salt al vânzărilor de 35%-40%, comparativ cu evenimentul de shopping din 2019, relevă datele publicate de platforma MerchantPro, citate de Agerpres. Conform aceleiaşi surse, după ce perioada iunie - august a cunoscut o creştere mai temperată faţă de 2019, de 35%, în valoarea tranzacţiilor, respectiv 30% în numărul comenzilor plasate pentru magazinele care funcţionează pe platforma de eCommerce MerchantPro, în luna septembrie creşterea pe cele două segmente analizate a fost de 39% (faţă de perioada similară din 2019), în timp ce în octombrie aceasta a fost de 50%.
„Printre factorii care au stat la baza dinamicii pozitive se numără atât începerea şcolii, cât şi noile restricţii şi precauţii în contextul pandemic actual. Comportamentul de cumpărare orientat către online pe care l-am observat în primele luni de pandemie se menţine. Acesta produce noi creşteri la nivelul magazinelor de pe platformă. Cel mai probabil, sfârşitul de an va continua trendul ascendent având în vedere atât perioada campaniilor de Black Friday, cât şi a sărbătorilor ce urmează”, a precizat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.
În acest context, s-au produs schimbări în zona domeniilor active pe platforma profesională. Astfel, iniţial a crescut interesul pentru zona produselor de consum necesare, mai exact în domenii ca produse alimentare, de îngrijire personală şi curăţenie. Ulterior, interesul românilor a mers şi către zona magazinelor cu servicii şi produse din segmentul fashion, beauty, home&deco.
Reprezentanţii MerchantPro pun la dispoziţia clienţilor şi comercianţilor un ghid specific în preambulul Black Friday, eveniment programat să aibă loc la 13 noiembrie. Ghidul conţine atât sfaturi de ordin tehnic, care acoperă funcţionalitatea site-ului şi un flux coerent în procesul de achiziţie, cât şi ponturi legate de marketing şi promovare. De asemenea, documentul cuprinde câteva sfaturi şi pentru clienţii finali, astfel ca aceştia să aibă o experienţă cât mai plăcută şi mai productivă de Black Friday.
„Politica de vânzări practicată anul acesta de magazinele online s-a bazat în mare măsură şi pe reduceri consistente. Antreprenorii din online au desfăşurat promoţii constante pentru a atrage un număr cât mai mare de cumpărători către online. Strategia a avut efect, iar rezultatul a fost o creştere substanţială a volumului de vânzări şi veniturilor generate în retailul online pe tot parcursul stărilor de urgenţă şi alertă. Cred că Black Friday 2020 va fi cel mai spectaculos eveniment de shopping din online-ul românesc de până acum. Atât ca reduceri, cât şi ca dinamică faţă de anul trecut”, a explicat Arthur Rădulescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național