Analiză Markit: Cădere fără precedent a activității economice în zona euro în luna martie
Telex » Știri 25 martie 2020
Activitatea sectorului privat din zona euro a înregistrat o scădere „fără precedent” în luna martie comparativ cu februarie, fiind o consecinţă a pandemiei de coronavirus, arată rezultatele sondajului lunar realizat de compania de analize financiare Markit, transmite AFP, citată de Agerpres. Estimarea preliminară a Markit arăta că indicatorul PMI flash composite pentru zona euro a scăzut de la 51,6 puncte în februarie până la 31,4 puncte în martie, „cea mai puternică scădere a activităţii înregistrată de la debutul publicării datelor compozite, în luna iulie 1998”, a explicat Markit într-un comunicat.
Datele publicate de Markit sunt sub estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 38,8 puncte. Un indice PMI de peste 50 de puncte indică expansiunea economiei, iar sub această valoare reflectă scăderea. „Prăbuşirea activităţii economice în zona euro în luna martie depăşeşte de departe ceea ce am văzut în cel mai grav moment al crizei financiare mondiale”, a subliniat Chris Williamson, economist-şef la Markit.
Precedentul record de scădere a indicelui PMI composite (36,2 puncte) a fost înregistrat în perioada crizei financiare mondiale, în luna februarie 2009.
Reculul puternic al indicatorului PMI se explică prin „măsurile excepţionale adoptate de diferite ţări pentru a frâna propagarea coronavirusului, care au perturbat puternic activitatea companiilor”, a explicat Markit.
Toţi sub-indicatorii din sondajul Markit au coborât în martie sub pragul de 50 de puncte, cea mai gravă contracţie fiind înregistrată în cazul indicelui care măsoară activitatea în sectorul serviciilor din zona euro, care s-a prăbuşit până la 28,4 puncte, de la 52,6 puncte în februarie.
Analiştii de la Markit subliniază că scăderea activităţii economice în zona euro în luna martie prefigurează o scădere de aproximativ 2% a Produsului Intern Brut în primul trimestru, iar această tendinţă de contractare puternică a economiei se va accentua în lunile următoare când ar urma să fie adoptate măsuri din ce în ce mai drastice destinate combaterii crizei sanitare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru