Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Analiză: Numărul atacurilor de tip smishing în România a crescut de peste șase ori în 2023

Analiză: Numărul atacurilor de tip smishing în România a crescut de peste șase ori în 2023

Numărul 14, 10-16 apr. 2024  »  Conectarea la era digitală

Numărul atacurilor de tip smishing în România a crescut de peste șase ori în 2023 în comparație cu anul anterior, potrivit unei analize interne realizate de sendSMS. Conform unui comunicat de presă al ING Bank România, citat de Agerpres, în primele luni ale acestui an, în 75% dintre cazurile de smishing, s-a încercat furtul de identitate prin utilizarea unei etichete personalizate (numele expeditorului) pentru a induce în eroare utilizatorii că mesajele sunt trimise de diferite companii. La nivel global, 39% dintre consumatori s-au confruntat cu cel puțin o încercare de înșelătorie prin SMS în 2023, potrivit unui studiu realizat de Mobile Ecosystem Forum (MEF), asociație comercială din industria telecomunicațiilor.

Potrivit sursei citate, fraudele de tip smishing vizează domeniul bancar, industria de curierat și serviciile de telecomunicații. Atacurile de tip smishing sunt asemănătoare cu cele de phishing, dar folosesc mesaje SMS pentru a înșela potențialele victime. În majoritatea cazurilor, utilizatorii trebuie să acceseze un link și ajung pe un site web fals, creat special pentru a sustrage detalii confidențiale (cum ar fi datele cardului sau de autentificare în aplicația bancară). În alte cazuri, utilizatorilor li se cere să instaleze programe malware pe dispozitivele lor mobile.

Potrivit analizelor sendSMS din ultimii trei ani, cele mai multe fraude de tip smishing din România vizează domeniul bancar (56%), industria de curierat (25%) și serviciile de telecomunicații (15%).

"sendSMS a dezvoltat un sistem anti-smishing performant pentru filtrarea automată a conținutului malițios și blocarea acestuia, înainte de a ajunge în rețelele operatorilor de telefonie. În plus, ca măsură de siguranță suplimentară, anumite operațiuni sunt executate manual de experți în securitate cibernetică. Anul trecut, am identificat peste 2600 de atacuri smishing, din care am blocat 94%. În primele trei luni ale anului în curs, 100% din tentativele de smishing au fost blocate", a precizat Liviu Băltoi, Cybersecurity Consultant and Founder, sendSMS.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.