Analiză: Peste 90% dintre chiriași și-au plătit la timp obligațiile către proprietarii clădirilor de birouri, în T3
Telex » Știri 2 noiembrie 2020
Ponderea chiriaşilor care şi-au plătit la timp obligaţiile contractuale către proprietarii clădirilor de birouri a ajuns la 91%, în trimestrul trei din acest an, în creştere de la 87% raportat la aceeaşi perioadă din 2019, conform datelor diviziei de administrare a proprietăţilor din cadrul Colliers International, citate de Agerpres. Potrivit aceleiaşi surse, în luna septembrie, 88% dintre chiriaşi şi-au plătit la timp obligaţiile către proprietarii clădirilor de birouri, faţă de 81% în septembrie 2019, când activităţile propriilor afaceri nu erau lovite de criza provocată de pandemia de COVID-19.
De asemenea, peste o treime (76%) din totalul chiriaşilor de spaţii de retail au reuşit să-şi respecte obligaţiile contractuale, care includ chiria, utilităţile şi costurile cu serviciile, şi le-au achitat la termen, pondere în uşoară creştere comparativ cu al treilea trimestru din anul anterior.
„La rândul lor, şi chiriaşii din spaţiile industriale administrate de Colliers International au încercat în cea mai mare parte să-şi plătească la timp obligaţiile, numărul de companii care au putut respecta toate obligaţiile contractuale în perioada iulie - septembrie a acestui an fiind însă mai mic în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019, dar ponderea chiriaşilor care au plătit la timp datoriile a rămas peste 80%”, se arată în comunicatul companiei de consultanţă imobiliară.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru