MyWIZ, secretul contabililor de succes
Analiză: România a înregistrat o scădere medie a preţului benzinei de 14%, în primele 6 luni

Analiză: România a înregistrat o scădere medie a prețului benzinei de 14%, în primele 6 luni

Telex » Știri 31 iulie 2020  

Preţul benzinei s-a diminuat în România, în prima jumătate a acestui an, în medie, cu 14%, ceea ce plasează ţara pe locul 3 în topul celor mai mari scăderi din Europa, arată o analiză de specialitate realizată în 42 de state europene, informează Agerpres. Astfel, conform Picodi.com, cele mai mari scăderi de preţ s-au înregistrat în Bosnia şi Herţegovina (-17,8%) şi Ucraina (-15,4%), iar după România, unde ponderea a fost de 14%, urmează Macedonia (-12,5%), Austria (-10,1%), Franţa (-8,8%) şi Grecia (-7,5%).

Pe de altă parte, în Rusia, preţul benzinei a crescut cu 0,8% faţă de anul trecut, în timp ce în Belarus carburanţii s-au scumpit cu până la 12,4%. Totuşi, de cea mai ieftină benzină din Europa se pot bucura ruşii, acolo unde preţul mediu, la schimbarea valutei din ruble, ajunge la 58 de eurocenţi. La polul opus se află olandezii, care plătesc cel mai scump, respectiv 1,58 euro/litru.

Potrivit sursei citate, pentru al doilea an la rând, Elveţia şi Luxemburg se pot lăuda cu cel mai bun raport dintre un litru de benzină şi salariul mediu pe economie din Europa. Astfel, salariul mediu le permite locuitorilor acestor ţări să cumpere 3.795, respectiv 3.320 de litri de benzină pe an, podiumul fiind încheiat de Danemarca unde se menţionează 2.484 de litri/an.

În cazul României, având la bază cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), salariul mediu pe economie este de 5.201 de lei, brut (3.182 de lei net) şi, în acest context, pot fi achiziţionaţi 672 de litri de combustibil pe an (locul 30 în clasamentul european).

Înaintea României se clasează Germania - cu 1.938 litri şi Cehia (881 litri), iar în urmă Bulgaria (532 de litri), Belarus (553 de litri) şi Turcia (484 litri). Ultimele trei locuri din clasament sunt ocupate de Moldova, Ucraina şi Albania, unde salariul mediu permite achiziţionarea a numai 352, 345, respectiv 239 litri de combustibil pe an.

La nivel mondial, ţările din Peninsula Arabică ocupă poziţiile fruntaşe. Astfel, cu un salariu mediu, locuitorii din Arabia Saudită, Qatar şi Kuweit pot cumpăra de la 5.112 la 8.210 de litri de benzină pe an.

Cea mai dificilă situaţie se înregistrează în Cuba, unde salariul mediu ajunge numai pentru 28 de litri de benzină (cu o creştere de 2 litri faţă de anul trecut). „În ciuda faptului că Tadjikistanul şi Zambia se află în partea inferioară a clasamentului împreună cu Cuba, locuitorii acestor ţări pot cumpăra cu până la de şapte ori mai mult combustibil decât cetăţenii Insulei Caraibe, adică 151, respectiv 219 litri”, se menţionează în studiu.

În Nigeria, unde se produce cel mai mult petrol din Africa şi există cele mai mici preţuri la benzină din lume (0,31 euro/litru), salariul mediu relativ mic, de 165 de euro, le permite locuitorilor acestei ţări să cumpere doar 539 litri de benzină pe an. O situaţie similară este şi în Rusia, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume. Aici, cu un salariu mediu, se pot cumpăra numai 919 litri de carburant pe an.

Pe continentul sud-american, în Venezuela, cu un salariu mediu se pot achiziţiona, anual, cel mult 148 litri de benzină, din care 120 litri de combustibil subvenţionat şi 28 litri de combustibil cu costuri complete.

Studiul realizat de platforma Picodi.com a utilizat cele mai recente date ale salariilor medii, publicate pe site-urile web ale guvernelor, birourilor sau ministerelor relevante. Preţurile medii ale benzinei pentru prima jumătate a anului 2020 în peste 100 de ţări din întreaga lume provin de pe globalpetrolprices.com şi alte surse locale.

Pentru a obţine numărul de litri de benzină, realizatorii cercetării au împărţit salariul mediu net la preţul mediu pe litru de benzină, iar pentru conversie a fost utilizată media cursurilor valutare din ultimele 90 de zile, precizează realizatorii studiului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.