Analiză: România, ultima țară din regiune care a decis să nu modifice rata dobânzii de politică monetară
Telex » Știri 14 februarie 2023
Este un semnal dat investitorilor că s-ar putea să ne așteptăm la condiții de piață mai bune
România este ultima țară din regiune care a decis să nu modifice rata dobânzii de politică monetară, iar acest lucru ar putea da un semnal investitorilor că s-ar putea să ne așteptăm la condiții de piață mai bune, se arată într-o analiză a unei platforme de investiții, citată de Agerpres. "Băncile naționale din Europa Centrală și de Est iau o pauză în ceea ce privește majorarea dobânzilor. În regiunea noastră, România este ultima care a decis să nu modifice rata dobânzii de politică monetară. Acest lucru ar putea da un semnal investitorilor că s-ar putea să ne așteptăm la condiții de piață mai bune. Banca Națională a României a menținut neschimbată dobânda cheie de politică monetară la 7% în ședința din februarie 2023, în conformitate cu așteptările pieței, după precedentele creșteri însumând 6% de la începutul ciclului, din octombrie 2021", se menționează într-un comunicat al platformei eToro.
Conform sursei citate, creșterea anuală a PIB-ului a continuat să încetinească în trimestrul al treilea din 2022 - până la 3,8%, de la 5,1% în trimestrul al doilea - investițiile aducând de data aceasta principala contribuție, urmate la o distanță considerabilă de consumul gospodăriilor.
"Cele mai recente date și analize ale BNR indică o încetinire treptată a creșterii economice în T4 2022 și T1 2023, sub impactul prelungirii războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Banca Națională a României vede perspectiva unei scăderi semnificativ mai rapide a ratei anuale a inflației până la jumătatea anului viitor decât cea anticipată anterior, în special începând cu trimestrul al treilea din 2023. Se preconizează că aceasta va coborî la un nivel de o singură cifră încă din trimestrul al treilea al acestui an - cu aproape trei trimestre mai devreme decât prognoza anterioară - și că în decembrie 2023 se va situa cu mult sub valoarea anticipată anterior, înainte de a încetini simțitor în ultima jumătate a anului viitor, rămânând totuși ușor peste intervalul țintei la sfârșitul orizontului de proiecție", susțin autorii cercetării.
Potrivit studiului, dacă ne uităm la țările membre ale UE din regiunea noastră, în România cea mai recentă rată a inflației (16,37%) este mai mică decât cea din Ungaria (24,5%), care are cea mai mare inflație din UE, urmată de Polonia și Bulgaria, dar mai mare decât cele din Cehia și Slovacia, care sunt de 15,8% și, respectiv, 15,4%.
"Toate țările menționate mai sus au făcut o pauză în majorarea dobânzilor, cu excepția Bulgariei, care a început să majoreze dobânda-cheie abia în luna noiembrie a anului trecut, aceasta fiind acum de doar 1,3%, în ciuda faptului că rata inflației este de 16,9%. Cu excepția Ungariei, toate țările de mai sus au avut o inflație staționară sau în scădere. Doar în Ungaria inflația a continuat să urce cu 2%. Pentru investitori, aceasta este o veste bună. Inflația a fost considerată unul dintre cele mai mari riscuri pentru investitorii români în cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat", mai arată analiza.
Totodată, pauza în creșterea ratelor dobânzilor ar putea semnala faptul că băncile centrale sunt prudente pentru a nu încetini și mai mult creșterea economică. Cu toate acestea, suntem încă departe de un posibil pivot al Băncilor Centrale pentru a începe scăderea dobânzilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial