Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Analiză: Românii preferă să achiziționeze locuințe complet finisate

Analiză: Românii preferă să achiziționeze locuințe complet finisate

Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022  »  Roza vânturilor

Aproape 70% dintre respondenții unui studiu referitor la interesele și așteptările românilor privind renovarea și amenajarea locuințelor au precizat că sunt în căutarea unei locuințe de cumpărat, iar un procentaj similar precizează că preferă locuințe complet finisate, relatează Agerpres. Analiza realizată de platforma de imobiliare Storia.ro s-a concentrat pe câteva zone distincte - intenție, preț, gradul de vechime al clădirii, cererea din piață, care au fost analizate atât în cazul interesului pentru proprietățile date spre vânzare, cât și pentru cele oferite spre închiriere. Pe un plan general, rezultatele studiului au arătat că aproape 70% dintre respondenți sunt în căutarea unei locuințe de cumpărat, iar 23% caută doar să închirieze. Dintre aceștia, o bună parte își îndreaptă atenția către o casă (peste 34%) sau un apartament cu 2 camere (32%), urmat de apartament cu 3 camere (16%), garsonieră sau studio (15%) și, în final, apartament cu 4 sau mai multe camere (3%).

În ceea ce privește gradul de finisare și mobilare, peste 70% dintre respondenți ar prefera locuințele complet finisate (la cheie), iar mai bine de 46% ar înclina spre o locuință nemobilată. În același timp, peste 29% dintre respondenți sunt interesați să achiziționeze o locuință al cărei preț variază între 60.001-100.000 euro. De cealaltă parte, un procentaj semnificativ de chiriași (aproape 85%) caută să închirieze o locuință sub pragul de 350 euro.

Cifrele arată, de asemenea, că 53% dintre români preferă să se ocupe de amenajarea locuinței singuri ori cu ajutorul rudelor și prietenilor, 26% ar chema o echipă de meșteri particulari și doar 21% ar apela la o firmă de construcții.

Conform datelor colectate, la nivel național, vechimea imobilului pare să nu conteze, pentru această variantă de răspuns optând 57% dintre cumpărători și 69% dintre chiriași. Luând în calcul structura pe grupele de vârstă a respondenților, 1 din 3 tineri (18-34 ani) vrea o locuință într-o clădire nouă (casă nouă sau apartament în bloc nou), spre deosebire de 1 din 5 respondenți cu vârste cuprinse între 35 și 55 ani.

Dintre românii cu buget de achiziție de peste 100.000 euro, doar 8% ar fi interesați să cumpere o locuință într-o clădire veche, în contrast cu 34% care s-au pronunțat în favoarea achiziției unei locuințe într-o clădire nouă. Pentru cei 58% rămași, nu are importanță dacă imobilul este unul vechi sau nou.

În topul îmbunătățirilor existente pentru care românii ar fi dispuși să plătească mai mult, la cumpărare sau închriere, se află: centrală termică proprie (49%), obiecte sanitare moderne și de calitate (38%), instalație electrică (35%) și instalație sanitară (33%) schimbate recent, bucătărie utilată (31%). De asemenea, mai mult de 1 din 5 respondenți ar fi de acord să plătească în plus și pentru parchet, pereți nivelați și proaspăt vopsiți, ușă metalică și balcon închis.

Bugetul de renovare/amenajare a scăzut pentru 43% dintre chiriași și 35% dintre cumpărători. Doar 1 din 5 români a afirmat în cadrul acestui studiu că bugetul disponibil pentru renovare și amenajări a crescut. În principal, tinerii cu vârste cuprinse între 18-34 ani au la dispoziție bugete mai mici, pe când consumatorii de peste 55 ani dispun de bugete stabile.

Răspunsurile au fost colectate de la 2.529 respondenți, la nivel național.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.