Analiză: Sudul litoralului a devenit un adevărat El Dorado pentru investitorii din sectorul turistic și imobiliar
Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022 » Analize și sinteze
Sudul litoralului a devenit un adevărat „El Dorado” pentru investitorii din sectorul turistic și imobiliar în condițiile în care cei peste 250 de dezvoltatori imobiliari din Constanța anunță investiții care depășesc 250 de milioane de euro în următorii ani, potrivit unei analize realizate de o firmă de consultanță, citată de Agerpres. Investițiile vor fi direcționate în proiecte imobiliare mixte - hoteluri, apartamente, restaurante și alte facilități turistice în Neptun, Jupiter, Venus, Saturn și Olimp.
„După ce, ani la rând, Mamaia și Năvodari s-au aflat în focusul investitorilor, dovadă cele peste 50.000 de apartamente și camere de hotel construite în ultimii ani, în ultima perioadă dezvoltatorii imobiliari mizează tot mai mult pe stațiunile din sudul Litoralului. Dacă în zona de nord s-a mizat în principal pe construcția de blocuri, în Neptun, Jupiter, Saturn, Olimp și Venus dezvoltatorii au lansat proiecte mixte, cu apartamente, garsoniere, camere de hotel și facilități turistice precum restaurante, baruri, piscine, zone de entertainment și shopping”, arată analiza realizată de firma de consultanță Frames la comanda companiei Sopra Resort.
Potrivit consultanților, zona de nord a Litoralului este sufocată de clădiri, iar infrastructura utilitară (gaze, curent, străzi, transport în comun rutier/feroviar) lasă de dorit. Aglomerația, problemele logistice, lipsa locurilor de parcare și numărul redus de facilități turistice (de la magazine la restaurante, baruri, modalități de distracție etc.) au făcut ca investitorii în domeniu să se focuseze pe zone cu un potențial superior, iar stațiunile din sud oferă această infrastructură, a explicat Răzvan Popa, Head of Sales la Sopra Resort.
Afacerile din sectorul dezvoltării imobiliare din zona Litoralului au crescut spectaculos în ultimii ani. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, citate în analiză, cifra de afaceri netă a celor 255 de companii cu cod CAEN 4110 (dezvoltare imobiliară) din județul Constanța a crescut de la 2,87 milioane lei în 2010 la 583,8 milioane de lei în 2020, ultimul an pentru care există datele finale.
Estimările Frames indică o cifră de afaceri de 610 milioane de lei în 2021 și de peste 650 milioane de lei în 2022.
Studiul privind potențialul investițiilor de pe Litoral arată, totodată, că firmele din acest sector au raportat, în 2020, un profit net de 254,3 milioane de lei, față de 194.146 lei în urmă cu 10 ani.
„Stațiunile din sud sunt mult mai aerisite din punct de vedere urbanistic, grație planurilor de dezvoltare locală care limitează dezvoltarea imobiliară și impun asigurarea unor elemente de infrastructură urbană esențiale, precum drumuri de acces, utilități și spațiu verde. În plus, extinderea plajelor și lucrările de infrastructură realizate cu fonduri UE creează un fundament economic, mai ales turistic, semnificativ, cu un potențial de creștere a valorii investițiilor imobiliare'”, afirmă experții.
Șoseaua Constanța-Mangalia, planurile privind realizarea autostrăzii litorale, calea ferată recent reabilitată pe relația București-Constanța și accesul facil în stațiuni cu trenul, alături de planurile privind dezvoltarea aeroportului din Tuzla, creează premisele unei creșteri semnificative economice. „Dezvoltarea imobiliară semnificativă, evidențiată de cele peste 100 de proiecte investiționale și a planurilor investiționale cifrate la aproximativ 250 de milioane de euro pentru următorii ani, poziționează această zonă drept una dintre cele mai dinamice platforme de business din România”, a afirmat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit studiului, afacerile din acest sector vor crește semnificativ economia zonei, pentru că business-urile din construcții atrag printre cele mai multe afaceri pe orizontală, de la furnizorii de materiale de construcții, la utilități, resursă umană, comerț și servicii.
În ceea ce privește prețurile, mare parte dintre proiectele în dezvoltare propun prețuri între 75.000-85.000 euro pentru un studio (45-55 mp), între 75.000-170.000 euro pentru apartamente cu două camere (55-90 mp) și de la 280.000-1.120.000 pentru penthouse-uri cu suprafețe între 135 și 450 mp.
Consultanții apreciază, în context, că 2021 a fost, la nivel național, cel mai bun an pentru investițiile imobiliare, iar 2022 se anunță a fi un an cel puțin la fel de bun, în pofida inflației și a provocărilor generate de războiul din Ucraina.
„Nici pandemia și nici scumpirile generalizate nu au oprit achiziția de locuințe sau terenuri. Anul trecut, românii au cumpărat 698.756 de imobile, cu peste 95 de mii mai multe decât în 2020. Potrivit datelor Frames, numărul tranzacțiilor imobiliare este cu aproape 14% mai mare comparativ cu 2020, în ciuda scăderii din ultimele trei luni din an. Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în aprilie cu o creștere de 106%, până la 55.000 de contracte într-o singură lună. În decembrie a fost încheiat, la nivel național, cel mai mare volum lunar de tranzacții din 2021, adică aproximativ 75.000 de case, apartamente sau terenuri vândute”, se precizează în comunicat. Reducerea TVA la 5%, în cazul apartamentelor care costă cel mult 140.000 de euro, a adus un push semnificativ în zona imobiliară, inclusiv pe zona apartamentelor de vacanță sau cu scop investițional.
Analiza privind dinamica business-ului din sectorul construcțiilor de pe Litoral a luat în calcul datele financiare comunicate la Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului de cele 255 de companii având cod CAEN 4110 (dezvoltare și promovare imobiliară). Dintre acestea, 249 se aflau în funcțiune la nivelul anului 2020 și numai două aveau datorii la stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial