ANANP: Program adresat voluntarilor care doresc să susțină activitățile de conservare a naturii și educație de mediu
Telex » Știri 22 august 2019
Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) lansează un program adresat voluntarilor individuali şi asociaţiilor care doresc să susţină personalul Agenţiei în activităţi de conservare a naturii şi educaţie de mediu, informează Agerpres. „Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate lansează programul «Natura în spirit şi fapte - voluntariat pentru viitor», generat din dorinţa de a constitui un parteneriat între cetăţeni şi administratorii ariilor naturale protejate pentru a împărtăşi idei şi experienţă, în scopul asigurării armoniei omului cu natura. Programul se adresează voluntarilor individuali şi asociaţiilor care doresc să susţină personalul ANANP cu normă întreagă sau, sporadic, în activităţi de conservare a naturii şi educaţie de mediu, incluzând protejarea speciilor şi habitatelor, întreţinerea traseelor tematice şi a zonelor de agrement, observaţii, participarea la proiecte de cercetare, ghidare, oferire de informaţii calificate, atragere de sponsorizări, implementare de programe, activităţi de relaţii publice şi de birou pentru îmbunătăţirea bazelor de date”, se arată într-un comunicat al ANANP.
Agenţia precizează că, prin acest program, doreşte să aducă oamenii mai aproape de o gestionare sustenabilă a tuturor ariilor naturale protejate şi să conecteze managementul ariilor naturale protejate cu reţelele din domeniul voluntariatului. Totodată, se are în vedere deschiderea către programele de voluntariat internaţionale.
Promovarea acţiunilor de responsabilizare a diferitelor segmente ale societăţii privind conservarea habitatelor şi speciilor, integrarea partenerilor privaţi şi publici din domeniul educaţiei, al societăţii civile şi al mediului de afaceri în programul de voluntariat şi consolidarea rolului comunităţilor locale în administrarea ariilor naturale protejate sunt alte obiective ale programului lansat de ANANP.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial