ANAR: În următorii trei ani, alte 11 sectoare de plaje vor fi reabilitate și redate turiștilor
Telex » Știri 17 iulie 2020
Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) informează că, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, derulează proiectul „Reducerea eroziunii costiere – Faza a II-a (2014-2020)”, în valoare de totală de 752.397.640 euro. În urma implementării proiectului, încă 11 sectoare de plaje vor fi reabilitate şi redate turiştilor, respectiv stăvilarele Edighiol/Periboina, plajele (Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie – în etapa I) şi plajele (Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai – în etapa a II-a).
La lucrările hidrotehnice propuse (înnisipări artificiale a zonelor de plajă existente, prelungirea structurilor costiere conectate sau paralele cu ţărmul, execuţia unor protecţii costiere noi sau de noi apărări de mal etc.), se adaugă implementarea unor măsuri „verzi”, care au ca rezultat creşterea biodiversităţii marine prin conservarea, dezvoltarea sau protejarea unor habitate naturale în zona plajelor Agigea, Eforie Centru, Eforie Sud, Costineşti, Jupiter, Balta Mangalia, Venus, Aurora şi Saturn.
Potrivit ANAR, până în prezent, au fost finalizate lucrările de înnisipare dintre Constanţa până la Mamaia şi Eforie Nord. Concret, este vorba despre 5 sectoare de plajă cu o lungime cumulată de aproximativ 7,3 km şi o lăţime extinsă la peste 100 de metri şi sunt accesibile tuturor turiştilor încă din anul 2016. Totodată, prin acelaşi proiect, suprafaţa celor 5 sectoare de plajă (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord) a fost mărită cu 60,66 ha. „În urma finalizării lucrărilor, locuitorii din zona litoralului românesc vor fi protejaţi de riscul de inundaţii, iar turiştii se vor putea bucura de o plajă largă şi modernă. De asemenea, proiectul aduce avantaje majore în domeniul socio-economic pentru operatorii din zona litorală care vor fi protejaţi împotriva riscului de eroziune costieră şi, în acest fel, vor putea să îşi dezvolte activitatea în cele mai bune condiţii”, a declarat Ervin Molnar, directorul general al ANAR, care şi-a exprimat, totodată, convingerea că lucrările vor fi finalizate până la 30 decembrie 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național