ANAT: Încasări mai bune pentru operatorii din turism în 2021, dar nu la nivelul anului 2019
Telex » Știri 2 septembrie 2021
Sezonul 2021 a fost mult mai bun decât 2020 din punctul de vedere al încasărilor pentru operatorii din turism, dar încă nu s-a ajuns la nivelul anului 2019, fiind resimțită lipsa voucherelor de vacanță în turismul intern, susțin reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), potrivit Agerpres.
Hotelierii au ales să majoreze prețurile „la minimum”, cu 10-15%, chiar dacă tarifele produselor și serviciilor din România au crescut între 10% și 30% față de nivelurile de dinainte de pandemie, susțin aceștia.
„Operatorii din turism au avut încasări mai bune decât anul precedent, dar în niciun caz la nivelul anului 2019. Față de anul 2020, în acest an, mulți s-au imunizat sau vaccinat și există o predictibilitate mai mare, cunoscând cu toții regulile jocului, având «rodajul» anului trecut. De obicei, turiștii vaccinați rezervă mai din timp și aleg orice destinație populară, pe când turiștii nevaccinați au rezervat mai din scurt, au ales România sau destinații mai predictibile din timp, în privința constanței culorii verzi. Pentru România a lipsit promovarea turistică externă, care trebuie asigurată de către stat, de către ministerul de resort. Pentru a avea turiști străini, promovarea trebuie pornită din timp, chiar și în vremuri de criză. De asemenea, se simte lipsa voucherelor de vacanță pentru acest an. Aceste vouchere ar fi sprijinit enorm turismul intern, și aici nu mă refer neapărat la litoral, deoarece avem multe alte forme de turism și alte regiuni care au nevoie de sprijin”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu.
Acesta susține că a existat și în acest an o lipsă de predictibilitate în privința valurilor pandemice, agențiile de turism fiind nevoite să înfrunte nemulțumirile turiștilor nevaccinați referitor la țările care au intrat pe listele roșii, deși agențiile nu poartă nicio răspundere pentru modificarea încadrării destinației între data achiziționării serviciilor turistice și data întoarcerii.
„Dacă granițele sunt deschise de ambele părți, rămâne în vigoare contractul cu turistul, iar această regulă este aplicată în toată lumea, nu doar la noi. Din păcate, agențiile de turism au încasat greu sau unele încă nu granturile și ajutoarele de la stat. În multe cazuri, sumele nu au fost suficiente, iar impozitele și taxele au curs în acest an, deși ne-am aflat tot în plină pandemie”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ANAT.
În privința prețurilor înregistrate anul acesta în sectorul turistic din România, Bădulescu susține că acestea s-au ajustat la inflație.
„Așa cum au observat analiștii economici, cam la orice produs sau serviciu de orice fel, în România, tarifele au crescut cu între 10 și 30% față de cum erau înainte de pandemie. În turism, în special pentru proprietarii de structuri de cazare dar nu numai, au crescut prețurile la utilități, au crescut salariile și este și o problemă în privința personalului calificat, din ce în ce mai greu de găsit. Hotelierii au ales să crească prețurile la minim, cu 10-15% după caz, nu au urmat trendul de creștere mai mare”, a afirmat el.
Potrivit oficialului ANAT, printre destinațiile preferate de români în acest an s-au aflat litoralul românesc și litoralul bulgăresc în timpul sezonului de vară. „Pentru România, vedeta sezonului estival a fost, de departe, litoralul. Însă mulți români care doresc liniște, izolare sau turism în natură au optat și pentru stațiunile montane, stațiunile balneoclimaterice ori pentru pensiunile rurale. În timpul verii, românii nu au mai ales neapărat un weekend la pensiunile rurale sau în stațiunile montane, ci un sejur complet, de o săptămână”, a adăugat reprezentantul ANAT.
Potrivit sursei citate, alte destinații preferate de români în vara acestui an au fost: Grecia, Turcia, Italia, Cipru, Malta sau Portugalia, cu Madeira. De asemenea, sunt turiști care aleg circuite în Europa (Franța, Spania, Italia), pe continentul african sau în America Latină.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice