Anca Dragu: „Predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor”
Telex » Știri 12 septembrie 2016
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au discutat la Bratislava, în cadrul Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscală astfel încât investițiile interne și cele străine directe să nu fie afectate. Astfel, pentru creșterea certitudinii, UE are în vedere continuarea armonizării reglementărilor transfrontaliere privind impozitarea, reguli de impozitare și acorduri de preț în avans obligatorii, pregătirea funcționarilor din administrațiile fiscale pentru a putea face față noilor provocări globale, precum și programe de conformare și cooperare.
„Consider că, pentru a avea o abordare eficientă pentru combaterea evaziunii fiscale, este nevoie de accelerarea schimbului de informații atât la nivelul UE, cât și intern, între instituțiile implicate. De asemenea, predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor și, implicit, a economiei”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), pe agenda ECOFIN s-au aflat și teme legate de viitorul politicii economice în cadrul Uniunii Europene. A fost discutat planul de investiții pentru Europa, mai exact aspecte legate de evaluarea implementării primilor doi piloni și următorii pași. „Deja, la nivelul României, există un prim contract în valoare de 15 milioane de euro încheiat între BEI și Agricover IFN pentru sprijinirea IMM-urilor din sectorul agricol. În plus, România este inclusă în două operațiuni regionale FEI cu instituții financiar-bancare”, se arată în comunicat.
În marja ECOFIN, ministrul Anca Dragu s-a întâlnit cu ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schauble la Bratislava. „Pe masa discuției s-au aflat teme legate de creșterea economică impresionantă înregistrată de România în al doilea trimestru, de avansul exporturilor către Germania (creștere cu peste 10% în primele cinci luni ale anului față de aceeași perioadă din 2015), dar și de noi oportunități de investiții ale investitorilor germani în țara noastră. Ministrul Anca Dragu a apreciat numărul important al investiţiilor germane în România, dar și colaborarea cu Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW”, se arată în comunicat.
De asemenea, ministrul Anca Dragu s-a întalnit cu omologul său finlandez, Petteri Orpo, pentru a stabili prime contacte vizând președinția Consiliului UE pe care România o va deține în 2019.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial