MyWIZ - Business în cloud
ANCOM: 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix şi 19,6 milioane de conexiuni mobile, în primul semestru

ANCOM: 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix și 19,6 milioane de conexiuni mobile, în primul semestru

Telex » Știri 10 decembrie 2019  

Numărul conexiunilor la Internet fix a ajuns la 5,1 milioane în prima jumătate a anului, în creştere cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, în cazul Internetului mobil, s-a înregistrat o scădere de 1,4%, până la 19,6 milioane de conexiuni, conform datelor prezentate, într-o conferinţă de specialitate, de Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), informează Agerpres. Statistica ANCOM arată că, din totalul celor 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix, 3,5 milioane se găsesc în mediul urban (+0,2% faţă de S1 din 2018), iar 1,6 milioane în mediul rural (+2,4%).

În privinţa traficului de Internet fix, datele Autorităţii relevă faptul că totalul se ridică la 3,2 milioane de TB, în timp ce traficul mediu lunar/locuitor a fost de 27 GB (+4%), iar rata de acoperire în gospodării a ajuns la 62% la suta de locuitori.

Potrivit raportului prezentat de oficialul ANCOM, 71% din totalul conexiunilor la Internet fix sunt egale sau mai mari de 100 Mpbs, iar 12% reprezintă conexiuni egale sau mai mari de 30 Mbps, dar sub 100 Mbps.

Raportul ANCOM dezvăluie că, în primele şase luni ale anului în curs, la nivel naţional, erau active 19,6 milioane de conexiuni la Internet mobil, în scădere cu 1,4% comparativ cu perioada similară din 2018. Din acest total, 16,5 milioane erau conexiuni 3G şi 4G (-0,8% raportat la perioada de referinţă). În acelaşi timp, 10,9 milioane de conexiuni erau de numai tip 4G (+5,9%), în timp ce traficul mediu lunar pe cap de locuitor s-a ridicat la 3,4 GB (+16%).

Pe de altă parte, un studiu de piaţă cantitativ, realizat de ANCOM în perioada iunie - august 2019, pe un eşantion de 1.430 de respondenţi, scoate în evidenţă faptul că 45% dintre consumatori utilizează atât Internet fix, cât şi mobil. Totodată, aproape un sfert (24%) dintre cei chestionaţi susţin că apelează numai la Internet mobil, iar 10% preferă Internetul fix.

Rezultatele raportului citat arată că peste două treimi (67%) dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi de serviciul de Internet utilizat, şi 27% sunt foarte mulţumiţi.

În acelaşi timp, 67% dintre utilizatori susţin că nu-şi limitează niciodată navigarea pe Internetul mobil, 23% spun că fac acest lucru pe motiv că nu vor să plătească în plus, şi 9% se limitează atunci când scade viteza.

Pe de altă parte, din studiul ANCOM reiese că mai mult de jumătate dintre români (55%) nu sunt determinaţi de niciun motiv pentru a se conecta la servicii de Internet fix sau mobil.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.