ANCOM: Viteza medie de download date internet fix în România a depășit 100 Mbps în primul semestru
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Conectarea la era digitală
Statisticile privind calitatea serviciului de acces la internet din România generate de Netograf.ro – aplicația Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru testarea calității serviciului de acces la internet – arată că, în primul semestru al anului 2017, românii au experimentat viteze medii naționale de 109 Mbps download date internet fix, fiind înregistrate viteze medii de download de 180 Mbps pentru conexiunile prin fir, respectiv 60 Mbps pentru conexiunile de tip wireless.
După cum am mai informat, ANCOM realizează, prin intermediul aplicației Netograf.ro, statistici privind calitatea serviciului de acces la internet fix și mobil din România, printre care și vitezele medii de descărcare a datelor, așa cum au fost acestea experimentate de utilizatorii care au efectuat măsurători prin intermediul aplicației.
„Testele efectuate pe www.netograf.ro arată că, în semestrul I al anului 2017, vitezele medii de download date internet fix au crescut cu aproape 45% comparativ cu primul semestru al anului trecut, de la 75,07 Mbps la 109,1 Mbps. În paralel, viteza medie de download date internet mobil a scăzut cu 28%, de la 27,72 Mbps la 19,99 Mbps, pe fondul creșterii numărului de teste realizate de utilizatori pe acest segment și traficului de date efectuat prin intermediul rețelelor mobile”, se precizează într-un comunicat al ANCOM.
Statisticile pentru internet fix și mobil în semestrul I al anului 2017 au fost generate de Netograf.ro pe baza a aproximativ 135.000 de teste valide efectuate de utilizatorii de internet din România.
„ANCOM le recomandă utilizatorilor care doresc să-și testeze conexiunile fixe să folosească echipamente terminale conectate prin fir. Vitezele medii pentru conexiunile de tip wireless sunt de aproximativ trei ori mai mici decât cele pentru conexiunile de tip fir, din cauza capacității limitate de transmisie a routerelor wireless (oferind, de regulă, viteze nominale de maximum 300 Mbps). În plus, în cazul transmisiunilor de tip Wi-Fi, viteza este influențată negativ de distanța față de emițătorul/routerul wireless și de existența unor obstacole între terminal și emițător”, se menționează în comunicat.
Netograf.ro este aplicația de monitorizare și evaluare a calității serviciului de acces la internet dezvoltată de ANCOM pentru a le oferi utilizatorilor din România un instrument independent (nu depinde de serverele puse la dispoziție de furnizori și/sau de amplasarea acestora), obiectiv (prezintă calitatea serviciului de acces la internet așa cum este ea experimentată de utilizator, aceasta măsurându-se în raport cu un punct unic pentru toți utilizatorii de servicii de acces la internet din România) și gratuit.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial