ANCPI: 40.576 tranzacţii imobiliare, în luna august
Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018 » Breviar statistic
În luna august 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.576 de imobile, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic față de luna august 2017.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în august 2018, în București – 6.381, Ilfov – 2.495 și Timiș – 2.432. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș-Severin – 290, Gorj – 157 și Olt – 138.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna analizată, a fost de 20.398, cu 2.250 mai mic față de august 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 4.756, Cluj – 1.512 și Ilfov – 1.299. La polul opus, se află județele Caraș Severin – 71, Gorj – 64 și Sălaj – 60.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună din 2018 sunt Galați – 549, Timiș – 539 și Dolj – 363.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial