ANCPI: Numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut cu aproape 18.700, în primele două luni
Numărul 10, 19-25 martie 2019 » Breviar statistic
În primele două luni ale anului au fost înregistrate, în întreaga țară, 71.543 de vânzări de imobile, în scădere cu 18.695 comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). În luna februarie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.810 imobile.
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a doua lună a acestui an este cu aproape 10.000 mai mic față de luna februarie 2018 și cu circa 10.000 mai mare comparativ cu luna ianuarie 2019. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna februarie, în București – 6.684, Ilfov – 3.379 și Cluj – 2.452. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 241, Gorj – 220 și Olt – 85.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna februarie 2019, a fost de 18.409, cu 4.729 mai mic față de aceeaşi lună din 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.411, Ilfov – 1.633 și Cluj – 1.312. La polul opus, se află județele Gorj – 70, Sălaj – 62 și Harghita – 60.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a doua lună din 2019 sunt Timiș – 739, Dolj – 518 și Galați – 476.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial